Dintre toate experientele avute in ceea ce priveste recrutarea si interviurile date, urmatoarea povestioara este, dupa parerea mea, una iesita din comun. Si pentru ca multe experiente le interpretez in cheie comica am incadrat-o la funny stories, dar ar fi putut sta la fel de bine si la horror si la weird. Totul se petrece in urma cu vreo patru ani cand am fost sunata de o companie de recrutare si s-a fixat un interviu. Am trecut de primul interviu, de teste si s-a fixat un nou interviu cu un sef de departament recrutari. Trec si de acest interviu. Se facea o recrutare pentru o fosta companie de stat din domeniul energetic privatiza si care fusese preluata de o mare companie franceza. Un must era experienta in companii franceze si sigur de stiut f. bine franceza si engleza. Dupa primele doua interviuri am fost anuntata ca urma sa am un alt interviu cu directorul pe Romania pe HR si abia dupa aceea cu CEO francez. Bine. Cum toata povestea a inceput prin mai, iunie si a durat vreo 2 luni la un moment dat eu urma sa plec in vacanta. Zis si facut. Plec in vacanta (si din tara). Urma sa stau vreo zece zile. Spre sfarsitul vacantei primesc un telefon ca in sfarsit compania de recrutare a reusit sa stabileasca intalnirile, ca in sfarsit HR si CEO erau in tara si repede repede sa merg la intalnire. Le-am raspuns ca as merge cat de repede posibil doar ca nu eram in tara si mai repede imi era imposibil sa revin( ceea ce era adevarat ). Cand recruter-ul m-a vazut ferma pe pozitii mi-a zis:
- Bine. In ce zi si la ce ora reveniti in tara?
- Ar trebui sa ajung vineri orele 12 daca nu apar intarzieri si daca escala se face ca la carte.
- OK! Atunci ati putea fi la 13.30 la intalnire.
- Sa spunem 14.30 ca sa fiu sigura ca nu voi intarzia si in masura in care apar probleme am sa va anunt. Va rog totusi sa precizati ca revin in tara cu 2 inainte de interviu.
- Perfect, deci am stabilit.
- OK.
Nici nu am inchis telefonul si mi-am dat seama ca luand avionul la 4-5 noptea si ajungand la Bucuresti pe la 12 nu voi dormi deloc si voi fi franta de oboseala. In fine, ma voi descurca, mi-am zis.
Ajung in tara cu o ora intarziere, dai si fugi pe DN 1, dai si schimba-te in viteza. Cine m-o fi pus sa-i spun exact ziua in care soseam nici eu nu stiu, dar n-am mai dat inapoi ca as fi parut cu totul neserioasa.
Sosesc la intalnire si in sfarsit asistenta Hr-ului ma invita in biroul lui spunandu-mi ca urma sa vina in cateva minute. N-a venit in cateva minute ci in jumatate de ora (aveam in cap numai cat gonisem eu pe DN 1). Intr-un final apare Directorul de HR in blugi si tricou lalait, bascheti, tarandu-si usor picioarele si usor plictisit. Se arunca in fotoliul biroului si-si pune piciorele pe masa. ( Nu-mi venea sa-mi cred ochilor; nu sunt o conformista dar nici adepta dezinvolturii cu orice pret si mai ales in orice situatie).
-Eu sunt Alex, Andrei etc.( s-a prezentat si el cum a putut, oricum ii era lene si de el insusi, o atitudine total miserupista).
Ma prezint si eu si incepe sa curga dialogul.
- Mi-a zis Madalina , face el ( care Madalina? nu stiam la cine se refera, aaaaaaaaaa D-ra Popescu - eu ii retinusem numele de familie ca nu ajusesm la relatii atat de cordiale intr-o intalnire si 2 telefoane) ca vii tocmai din Tunisia ( da, de pe camila direct - imi spuneam in sinea mea - si oare ce caut eu aici in loc sa trag un pui de somn). Apreciez foarte mult efortul pe care l-ai facut. Da ia zi-mi ai fost in Sousse sau in El Kantaoui?
- In Sousse am stat si seara mergeam in El Kantaoui. Dragut pe-acolo.
- Da in desert ai fost?
- Pe asta am ratat-o dar in schimb m-am dat cu parasuta.
- Da si eu, da a fost cam soft................bla, bla, bla.............vreo jumatate de ora.
Obosisem de atata povestit.
Parca eram cu un prieten dupa vacanta si-mi depanam amintirile in nici un caz la interviu.
La un moment dat apuca pachetul de biscuiti de pe biroul lui si ma intreaba daca vreau si eu.
- Nu multumesc (mi-ar fi placut sa-i spun ca-mi plac cu gem nu asa, fara nimic).
A mai molfait el asa vreo 5 minute dupa care printre biscuiti graieste:
- Franceza stii?
- Da.
- Bine, o sa vorbesti cu X in franceza ca eu nu stiu sa te testez si oricum cu el ar trebui sa lucrezi. Vezi ca este un tip mai special!
- Ce inseamna mai special? Sau special in ce fel?
- Asa, mai special.
- OK.
- Si vezi ca mai mergeti si pe la sedinte de guvern sambata si duminica care tin mult.
- Da?Bine.
Ne mutam in alt birou si in capul meu ma tot intrebam: daca HR-ul molfaie cu piciorele pe masa oare ce o face CEO-ul? Si nu eram departe de adevar.
In urmatorul birou italnim un domn pe la vreo 60 de ani foarte cumsecade. Mi se parea bunicul ideal. Elegant, civilizat, un discurs coerent, o franceza frumoasa etc. Dupa cateva minute Hr-ul pleaca. Imi pune CEO-ul cateva intrebari si dintr-o data am crezut ca nu aud bine.Ce credeti ca ma intreaba:
- Daca am prieten, sot, iubit si cu ce se ocupa?
- Pardon ? Cu ce se ocupa?
A reformulat exact acelasi lucru si fara sa-si justifice intrebarea. Eu i-am raspuns ( cu respect, dar uluita in sinea mea si chiar ma intrebam daca sa nu-i dau numarul de telefon sa se informeze singur). Sunt convinsa ca raspunsul la acesta intrebare nu avea sa scoata la iveala cine stie ce calitate intelectuala sau morala. I-as mai fi zis si ca nu am raspuns la un anunt matrimonial,asa, in treacat.
Acesta a fost ultima data cand m-am mai grabit sa dau un interviu in orice fel de conditii.
Dar oare ce l-o fi interesat cu ce se ocupa partenerul meu de viata?
Si cum iti permiti sa platesti din banii societatii, scump, o societate de recrutare ca sa-ti gasesti tu companie cu aspect profesional? Oare cum este posibil asa ceva?
Sursa: georgebutunoiu.com
