La Berlin, despre normalitatea uitată a vieții


De o săptămînă de cînd sînt la Berlin, descopăr că ceea ce Bucureştiul ultimilor ani m-a făcut să uit nu e doar frumuseţea vieţii, graţia, farmecul, muzicalitatea ei, ci şi strictul necesar al normalităţii, firescul, buna-cuviinţă a convieţuirii.
Berlinul e un oraş cu o abundentă vegetaţie. Nici unuia dintre administratorii lui nu i-a trecut prin cap să-şi bată joc de iarbă şi de pomi, să construiască pe socoteala spaţiilor verzi, să prefere, fără excepţie, cărămida, betonul şi sticla. Dimpotrivă. Totul e învăluit de adierea fragedă a unui oraş secund, „mai pur“, un oraş al plantelor, al miresmelor răcoroase, al păsărilor. În plin centru, te poţi trezi dimineaţa într-un paradis de cîntece, venit dinspre coroanele ample ale arborilor. Eşti într-un mare oraş european şi eşti, în acelaşi timp, într-un mare parc, într-un fragment, uşor rărit, de pădure. Respiri şi te mişti ca într-o staţiune montană. Traficul intens nu asfixiază niciodată auzul, văzul şi plămînii oamenilor. E absorbit în verdele predominant, într-o ambianţă în care „urbanitatea“ include natura şi naturaleţea. Dacă circuli prin Berlin cu maşina, descoperi (redescoperi?) civilitatea rutieră. Nu există pripă isterică, fălci încleştate, furii zoologice.
Fiecare şofer înclină să cedeze celorlalţi trecerea, se practică zîmbetul înţelegător, răbdarea, buna înţelegere. Românul constată uimit – şi adesea exasperat – că se respectă strict semnele de circulaţie. Dacă pe o anumită porţiune de stradă se cere limitarea vitezei, toţi rulează calm, încolonaţi cuminte, cu treizeci la oră. Poliţia nu are aerul încruntat al unei instanţe punitive, bicicliştii nu sînt duşmăniţi de şoferi, pietonii nu sînt somaţi, cu înjurături şi claxoane, să se grăbească. O pace civilizată e fundalul igienic al întregului oraş. Nu se strigă, nu se suduieşte, nu se proferează obscenităţi vesele.
Seara, la televiziune, euforia normalităţii regăsite continuă. Pe nici un canal nu au loc execuţii politice, în nici o emisiune politicienii nu dau de pereţi unii cu alţii. Se vorbeşte destins, cordial, eventual ironic, dar niciodată nu se ajunge la băşcălie ieftină şi trivialitate. Figuri ca Dan Diaconescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali sînt de negîndit. De neconceput sînt şi moderatorii şi moderatoarele în plină criză de tiroidă, sau oamenii politici pendulînd între bădărănie, mediocritate ţanţoşă şi delir. Lucrurile sînt mai curînd plicticoase. Dar ce plictiseală dulce! Ce parfum de umanitate aşezată, bine-crescută, ademenitoare! Nu priveşti spre televizor dîrdîind de nervi, de exasperare, de neputinţă. Nu te duci la culcare înghiţind calmante. Vezi filme bune, spectacole de divertisment susţinute de profesionişti, emisiuni de informaţie strict expozitive, sobre, cinstite. Producătorii n-au atîta imaginaţie încît să invite la dezbaterile politice sau economice actori patetici cu aere de experţi, cîntăreţi care se joacă de-a baricada civică, scriitoraşi de mîna a doua şi gazetăraşi ameţiţi de ei înşişi. Asta se cheamă, între altele, normalitate. În ziare se scrie decent, într-o limbă îngrijită, cultivată, limpede. Forumurile care însoţesc, uneori, un articol sau altul sînt semnate cu numele întreg, au tonul unor reacţii mature, sînt la obiect, fără grosolănii de subterană, fără insulte şi ameninţări.

Nu vreau să spun că mă aflu în Paradis. Că lumea de aici se bălăceşte în rozuri blege, sau că Bucureştiul nu are şarmul lui inanalizabil... Vreau doar să spun că înainte de a fi carenţi la reformă, la Schengen, la moneda Euro, la moravurile politice, sîntem carenţi la capitolul normalitate, civilitate, bună-cuviinţă. Mai vreau să spun că orice construcţie care nu ţine cont de această carenţă, care nu încearcă să o reducă, e emfază fără substanţă, casă ridicată pe nisip.
Sursa: dilemaveche.ro

Citeste mai mult...

Hai, da-te mare!




Ma scoate din sarite defazarea. In alte cuvinte, bula temporala in care traim in Romania. Si de la care hainele pe care le purtam nu fac exceptie.

Sigur nu vei fi stiut, pana dupa citirea acestor randuri, ca, printre altele, un costum de calitate se recunoaste inclusiv dupa faptul ca nasturii de la manseta se deschid. E foarte probabil sa fi cunsoscut acest amanunt, daca ti-ai achizitionat un costum facut pe masura sau unul bespoke. Dar n-as crede.
Nu acuz, ci doar constat ca achizitionarea unui costum din gama celor indicate anterior, dat fiind bugetul de achizitie, intre 900 si 2000 de euro, in variantele lor regulare, nu sunt pe placul majoritatii buzunarelor barbatilor romani. Dar ce e viata asta, daca nu o lupta permanenta pentru mai mult si mai bine? Macar afli acum unde vrei sa ajungi.

Ce e cu acesti nasturi ce se deschid? Reprezinta atentie la detalii, manopera dedicata si individualizarea tinutei. In limbajul specific, cunoscatorii vorbesc despre surgeon cuff, cu trimitere directa la insasi ratiunea pentru care nasturii ar trebuii sa se deschida la orice manseta a unui sacou – faptul ca poti sufleca manecile, atunci cand te speli pe maini. Asemenea unui practician chirurg inaintea savarsirii operatiei.


Vorbeam de defazare. La noi, vestile ajung tarziu sau deloc. In speta, colectiile sunt cele de acum un an, curentele sunt cele trecute, tendintele ajung cu intarziere de cel putin doi ani in Romania. Si atunci ne repezim sa cumparam. Nu vreau sa divaghez, dar era necesara o introducere, spre a intelege ce urmeaza sa subliniez.
Manseta ce permite desfacerea nasturilor a trecut, in zonele civilizate, de la statutul de finete in ale vestimentatiei masculine, la stadiul de aroganta gratuita, cuplata pe alocuri cu puseuri de show-off, asa cum gemea Wall-Street-ul acum ceva vreme, dupa spusele martorilor. Orice manager “ajuns” purta nasturii mansetei desfacuti, pentru a indica privitorilor din cercul sau vizual faptul ca ce poseda nu e altceva decat un costum exclusivist, cu un pret pe masura.


Au venit apoi batranii si au temperat apele, reiterand faptul ca butonii mansetei se desfac doar la baie, in fata lavoarului, cand te speli pe maini. Nu pe strada si mai ales nu in mediul business. Ar fi o palma peste ochii privitorului cunsocator. Si, crede-ma, de la anumite sume in sus, toti sunt cunoscatori de vestimentatie in cele mai mici amanunte.
La noi, nimic. Dincolo, s-a ajuns deja la polemici pe tema, s-au intors situatiile si liniile cu susul in jos. La noi, nici n-au ajuns in marea masa, a marilor oameni de afaceri. Mai avem.
Ce denota o manseta a carui nasturi se deschid? Grija pentru tinuta si aparitia personala. Daca nu dispui de bugete semnificative, iti poti ruga croitorul sa opereze ce ai in garderoba, spre obtinerea rezultatului dorit – decuparea materialului mansetei si aducerea butonierelor la stadiul functional, nu butaforic. Te costa undeva intre 50 si 70 RON.

Daca tot ai ajuns la el, il poti ruga sa-ti scurteze manseta, pentru ca manseta camasii sa se vada elegant pe dedesubt. Stiu ca vei purta o discutie lunga cu el, care va denatura in cearta in toata regula, in care el va sustine o lungime mai mare a manecii, iar tu una mai scurta. Tine-o pe-a ta. La urma urmei, esti deja un client cunoscator. Costuri intre 80 si 120 RON.

Nu in ultimul rand, intreaba-l daca poate sa-ti tigheleze butonierele mansetei in una din culorile tale preferate: rosu, albastru, portocaliu, verde. E o operatiune migaloasa, care merita insa efortul. Efectul vizual ulterior e de milioane. Pret – minim 50 RON.


Iar daca doresti intr-adevar sa-i incerci competentele, cere-i croitorului tau sa-ti adauge mai mult de trei nasturi la manseta si sa genereze astfel o serie de patru sau cinci. Se vede altfel. Manopera – 50-80 RON.

Dupa efectuarea seriilor enumerate de operatiuni, daca e vineri si s-a sunat de iesire, iti dau voie sa desfaci nasturii de la manseta sacoului, sa arunci cravata, sa-ti pui pereche de Levi’s si sa te arunci “in lume”. Pentru un nou plus vizual lasa deschisi si nasturii de la manseta camasii. Aduci astfel cu tine nonsalanta.


Si ce daca esti un functionar sau corporatist plictisit…….plictisitor? Oricand e loc de mai bine. Nu spune nimeni sa iei acasa ariditatea comportamentala de la birou. Dar spune chinezul si indianul cel batran, de secole, ca viata e scurta si merita traita frumos. Cu nasturii desfacuti si o manseta intoarsa, viata e, parca, un pic mai plina .

Sursa: domnideromania.ro

Citeste mai mult...