ZAZ - La Fée - Zâna




French
La Fée

Moi aussi j'ai une fée chez moi
Sur les gouttières ruisselantes
Je l'ai trouvée sur un toit
Dans sa traine brûlante
C'était un matin, ça sentait le café
Tout était recouvert de givre
Elle s'était cachée sous un livre
Et la lune finissait ivre

Moi aussi j'ai une fée chez moi
Et sa traine est brûlée
Elle doit bien savoir qu'elle ne peut pas
Ne pourra jamais plus voler
D'autres ont essayé avant elle
Avant toi une autre était là
Je l'ai trouvée repliée sous ses ailes
Et j'ai cru qu'elle avait froid

Moi aussi j'ai une fée chez moi
Depuis mes étagères elle regarde en l'air
La télévision en pensant
Que dehors c'est la guerre
Elle lit des périodiques divers
Et reste à la maison
A la fenêtre, comptant les heures
A la fenêtre, comptant les heures

Moi aussi j'ai une fée chez moi
Et lorsqu'elle prend son déjeuner
Elle fait un bruit avec ses ailes grillées
Et je sais bien qu'elle est déréglée
Mais je préfère l'embrasser
Ou la tenir entre mes doigts
Moi aussi j'ai une fée chez moi
Qui voudrait voler mais ne le peut pas...


http://lyricstranslate.com
The Fairy

I also have a fairy at home
On the streaming gutters
I found her on a roof
In the burning hot train of her dress
It was one morning, it smelt like coffee
Everything was covered in frost
She had hidden under a book
And the moon was ending up drunk

I also have a fairy at home
And the train of her dress is burnt
She certainly knows she cannot
And will never be able to fly again
Others tried before her
Before you, another one was here
I found her folded under her wings
And I thought she was cold

I also have a fairy at home
From my shelves she looks down
To the television, thinking
That outside it's war
She reads miscellaneous periodicals
And stays at home
At the window, counting the hours
At the window, counting the hours

I also have a fairy at home
And when she takes her breakfast
She makes a noise with her roasted wings
And I know well she's dissolute
But I prefer to kiss her
Or hold her between my fingers
I also have a fairy at home
Who would like to fly but cannot...

Citeste mai mult...

Ghidul împlinirii - Robin Sharma

Cotat ca unul dintre cei mai populari vorbitori si lideri de workshop. Prezentarile sale sunt insiprationale, pline de idei, bogate in tactici din lumea reala, pe care oricine le poate aplica in viata personala si cea organizationala. Printre clienţii lui Sharma se numară multe companii din FORTUNE 500 precum Microsoft, GE, NIKE, FedEx and IBM, oraganizaţii ca şo NASA, IMD Business School, Yale University şi The Young President's Organization.



Citeste mai mult...

Cum se acorda feedback eficient?


Feedback-ul este un instrument folosit permanent, indiferent de domeniu, atat in viata personala cat si in viata profesionala. Vom invata impreuna cum trebuie folosit feedback-ul pentru a avea rezultate si cum nu trebuie folosit, astfel incat sa nu se transforme intr-un bumerang ce se poate intoarce impotriva noastra.
A acorda feedback intr-un mod profesionist conduce la imbunatatirea comportamentelor persoanelor cu care relationezi, la generarea de atitudini eficiente, iti va spori efectele comunicarii indiferent de pozitia din care il oferi (manager, angajat, coleg, sot, sotie, parinte, partener de afaceri).

Pentru clarificarea termenului va prezint definitia ce figureaza in DEX. FEEDBACK: “Retroactiune care se manifesta la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) in scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului lor fata de influente exterioare; retroactiune inversa, conexiune inversa, cauzalitate inelara, lant cauzal inchis”

Dupa cum vedem, feedback-ul este o reactie cu scopul mentinerii echilibrului! Uneori feedbackul, in literatura de speciaitate va fi regasit in urmatoarea clasificare:

1. fedback evaluatic (evalueaza)
2. feedback prescriptiv (ofera un sfat)
3. feedback descriptiv (descrie feedback-ul autentic)

Feedbackul evaluativ nu genereaza cele mai bune rezultate. El este interpretat, pe buna dreptate, mai ales cand este negativ, drept rautate sau atac la persoana. Feedbackul evaluativ este bine primit numai atunci cand este pozitiv, daca este negativ, foarte rar va duce la imbunatatirea unui comportament si conform definitiei nu va conduce la mentinerea stabilitatii si a echilibrului.
Feedbackul prescriptiv nu ofera o informatie precisa. El nu spune ce a facut subiectul ci mai degraba ce ar trebui sa faca. Acest feedback, uneori este lipsit de consistenta, intrucat nu descrie exact ce se intampla, ci ce ar trebui sa se intample. Este usor sa dai sfaturi, acest lucru il va gandi cel care-l primeste si foarte probabil se va inchide in sine. Exista varianta cand va fi bine primit atunci cand este cerut.

Feedbackul descriptiv este singurul care corespunde intra-devar notiunii de feedback autentic asa cum este definita. El aduce imbunatatiri majore daca este oferit corect. Feedbackul descriptiv genereaza reultate remarcabile si reduce reactia defensiva din partea interlocutorului! Daca este sa ne gandim la definitia feedback-ului numai cel despriptiv corespunde in fapt acesteia.

Daca vom concepe echipe, vom instrui oameni sau vom dori sa oferim feedback unui coleg, daca dorim rezultate remarcabile atunci va trebui sa ne bazam pe varianta feedback-ului descriptiv. in viata de zi cu zi folosim acest termen intr-un sens mult mai larg. Trebuie numai sa retinem ca dincolo de categorii sau dispute, daca dorim imbunatatiri remarcabile trebuie sa acordam feedback descriptiv, acesta avand urmatoarele caracteristici:

- Nu emite judecati de valoare
- Este specific
- Este bine tintit
- Este solicitat de obicei
- Este bine intentionat
- Este aplicabil
- Este realist
- Aduce imbunatatiri

Daca vrei sa intetelegi cum trebuie sa acorzi un feedback eficient si constructiv este bine sa citesti in continuare. Te va ajuta sa intelegi si sa oferi feedback cu rezultate. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa oferi niciodata sfaturi sau sa nu evaluezi atunci cand este cazul. Trebuie in primul rand sa faci distinctia corect si sa oferi feedback autentic (descriptiv). Vei fi surprins de rezultate!

De cele mai multe ori spunem ca dam feedback atunci cand ne expunem parerea despre un anumit lucru. Pana aici nimic mai adevarat. Cand cineva isi expune parerea, spunandu-ne daca am facut bine sau nu am facut bine, nu mai este feedback. Iata un exemplu:

INTREBARE: Ce parere ai despre acest tricou?
RASPUNS GRESIT: Cred ca ai facut o alegere buna!

Aparent avem de-a face cu feedback, in care interlocutorul nostru ne spune parerea despre tricou! De fapt el nu ne spune parerea despre tricou ci despre alegerea celui care l-a cumparat!

Sa luam alt exemplu:

INTREBARE: Cum ti s-a parut acest curs?
R1: Cred ca putea fi facut mai bine!
R2: Este un curs care se adreseaza avansatilor!
R3: O sa-l recomand si altor persoane!
R4: Mi se pare ca trainerul a facut o treaba excelenta!

Niciunul din cele patru raspunsuri de mai sus nu poate fi considerat feedback! In urmatoarele randuri o sa va explic si de ce!

Pentru a intelege ce nu este feedback-ul, sa ne gandim o clipa care este scopul feedback-ului. Feedback-ul are drept scop mentinerea unui anumit echilibru, un raspuns la o anumita cauza, el NU trebuie sa fie o reactie la ceea ce a declansat cauza ci doar la efect! Feedback inseamna a oferi celorlalti un raspuns eficient pentru a le comunica exact ceea ce ne deranjeaza, in ce mod ne afecteaza sau ce dorim sa faca ceilalti. Trebuie sa facem acest lucru fara a leza cealalta persoana, a minimaliza apararea, ci a-i face pe ceilalti sa inteleaga ca doar comportamentul ma deranjeaza sau imi place, nu persoana.

Feedback-ul trebuie sa fie o reactie la un comportament, mai exact, ceea ce ai simtit TU in momentul in care ai interactionat cu fenomenul!

Atunci cand vrei sa oferi feedback eficent poti urma patru pasi simpli:
1. Observa ceea ce persoana spune si face (am observat ca...)
2. Descrie fara a judeca, ceea ce ai vazut (am vazut ca, A, B, C, …)
3. Descrie sentimentele/gandurile tale legate de comportamentul observat (am simitit…)
4. Descrie impactul asupra ta (mi-a placut, nu mi-a placut, m-a demotivat, nu m-a demotivat etc…)

Probabil in acest moment lucrurile nu va sunt tocmai clare, va intrebati oare: ”Pana la urma ce este acest feedback?” sau ”Ce nu este feedback-ul?” incepem cu cea de-a doua intrebare:

Ce nu este feedback-ul?

Feedback-ul nu este un sfat! Aceasta este cea mai mare greseala care se face. Multi dintre noi credem ca dam feedback atunci cand dam sfaturi! Ce-i drept, ne place sa dam sfaturi. Foarte frumos! insa trebuie sa intelegem ca acest lucru nu reprezinta un feedback, intrucat nu reprezinta o reactie, fiind o teoretizare pe marginea unei situatii, si nici nu atinge scopul feedback-ului si anume reglarea si echilibrul sistemului. Iata un exemplu:

INTREBARE: Ce parere ai despre aceasta carte?
RASPUNS GRESIT: Cred ca ar trebui sa o scrii din nou!
Feedback corect: Mi s-a parut o carte incompleta, nu am reusit sa o inteleg!

INTREARE: Cum ti se pare aceasta masina?
RASPUNS GRESIT: Cred ca ar trebui sa mai incerci si alte variante!
Feedback corect: Raportul pret calitate nu mi se pare ca fiind unul bun. Nu mi se pare asa frumoasa!

Sau

INTREBARE: Cum ti se pare acest demers?
RASPUNS GRESIT: Eu in locul tau nu as fi facut asa ceva! As fi inceput mai degraba cu ....
Feedback corect: Acest demers personal mi se pare eficient!

Toate raspunsurile de mai sus nu intra in sfera feedback-ului, Eee sunt sfaturi si nimic mai mult! Putem afirma ca indirect ne-am spus parerea, insa feedback-ul nu inseamna a ne spune indirect parerea despre ceva, ci trebuie sa descriem ce am simtit noi despre lucrul respectiv sau despre actiunea respectiva. Acesta este primul pacat al feedback-ului, anume sa dam sfaturi. Exista o vorba mai veche: nu da sfaturi cui nu-ti cere! Trebuie sa ai capacitatea sa descrii ce parere ai despre acel lucru, ce simti in legatura cu acel lucru si nu ce ar trebui sa faca persoana respectiva. Daca persoana respectiva va cere un sfat sau va intreaba cum ati fi procedat dumneavoastra, atunci ii puteti spune acest lucru.

Pentru un individ, nimic nu este mai neplacut, decat sa primeasca un sfat atunci cand el ar fi vrut sa primeasca feedback!

Feedback-ul nu este sondare psihologica. Aceasta e o alta greseala, cand facem pe expertii, nefiind nici momentul si nici cazul! De cele mai multe ori vom cadea in pacatul psihologului amator, acela care ”vede” dincolo de lucruri. Sa nu uitam ca interlocutorul nu ne-a cerut sa-i descifram intentiile sau motivatia, ci vrea de la noi doar un feedback. Iata cateva exemple:

INTREBARE: Ce parere ai despre acest tablou?
RASPUNS GRESIT: Probabil autorul lui este destul de tanar!
Feedback: imi place acest tablou, ma binedispune!

Sau

INTREBARE: Cum ti se pare acest raport de evaluare?
RASPUNS GRESIT: Cred ca ti-ai dat toata silinta sa iasa o treaba buna!
Feedback: Mi se pare un raport complet si obiectiv!

Ce-i drept, va fi greu sa rezistam acestor tentatii, de a cauta in spatele fenomenului, insa feedback inseamna a avea o reactie in legatura cu fenomenul respectiv. Dupa cum veti observa in relatiile de mai sus, in raspuns nu putem observa care este legatura directa dintre cel care da raspunsul si asupra carui lucru trebuie sa se pronunte el. Ganditi-va doar o clipa, cel care v-a intrebat ceva, v-a intrebat despre intentia lui, despre ce l-a determinat pe el sa faca un anumit lucru. Revedeti intrebarile si o sa observati cum stau lucrurile.

Feedback-ul nu este nici critica nici lauda! Daca vrei sa critici pe cineva poti sa faci linistit acest lucru, insa nu te consola cu gandul ca i-ai dat doar un feedback. Critica si lauda sunt doua fenomene foarte des intalnite insa nu trebuie confundate cu feedback-ul. Sa luam cateva exemple:

Sa presupunem ca cineva trebuia sa predea un raport acum doua zile
RASPUNS GRESIT: trebuia sa-mi aduci raportul tau acum doua zile!
Feedback: Asteptam raportul tau acum doua zile.

Sau cand cineva vorbeste pe un ton ridicat:
RASPUNS GRESIT: Esti un nesimtit, nu te intereseaza ce spun si ceilalti!
Feedback: atunci cand vorbesti pe acest ton eu nu reusesc sa mai inteleg nimic.

Iti poti da seama foarte usor ca nu vei obtine efectul scontat prin raspunsul gresit de mai sus, ba din contra, lucrurile se vor agrava rapid!

De unde vinde puterea feedback-ului descriptiv (corect si autentic)?

Puterea feedback-ului vine din faptul ca el poate redresa, mentine o stare buna sau schimba un comportament. Feedback-ul ii permite celuilalt sa primeasca un raspuns real vizavi de actiunea lui. Feedback-ul este constructiv cand face referire numai la actiunea in sine si nimic altceva. Daca intr-adevar vrei ca o persoana sa stie ce parere ai in legatura cu un anumit lucru, descrie acea stare pe care ai avut-o in momentul in care ai interactionat cu lucrul respectiv!

De exemplu, reclamele sunt facute pe principiul feedback-ului. Acestea sunt o actiune care vor sa declanseze in tine o pofta, o senzatie, un sentiment. Feedback-ul rostit ar trebui sa fie: ”as manca ciocolata cand vad aceasta reclama!” sau ”m-a facut curios aceasta reclama!” sau ”nu am reusit sa inteleg aceasta reclama!” Toate aceste afirmatii descriu o reactie a ta in momentul cand ai interactionat cu fenomenul respectiv. De exemplu daca-i spui producatorului reclamei ca ti se pare o reclama buna, acesta va fi incantat, insa el nu a primit un feedback, el trebui sa afle ce ai simtit tu cand ai vazut acea reclama. Cu alte cuvinte, feedback-ul trebuie sa fie descriptiv nu evaluativ!

Efectul de bumerang al feedbackului

A da un sfat, a face o sondare sau a critica un comportament nu este eficient. Acest lucru poate deveni eficient in cazuri foarte rare, insa ele nu permit individului sa afle care este parerea ta precisa despre un anumit lucru. Cu alte cuvinte, daca te trezesti ca o sa critici atunci cand ti s-a cerut doar un feedback, e foarte usor ca celalalt sa se aseze pe pozitie conflictuala. Sa nu fii mirat atunci, ca tu doar i-ai spus adevarul, pentru ca nu i-ai spus adevarul!

Finetea feedback-ului sta in a face diferenta dintre persoana si actiune. Paradoxal, confuzia se face foarte des, cu toate ca sunt doua lucruri total diferite. Prin urmare, Feedback-ul trebuie sa fie raspuns la un comportament nu la persoana care are comportamentul respectiv, trebuie sa fie raportat la obiectul discutiei (masa, casa, masina, sucul, etc) nu si la posesorul sau viitorul posesor al acestuia. Adica, daca nu iti place masina cuiva, feedback nu inseamna ca posesorul ei nu are gusturi bune, ci doar ca nu este pe gustul tau!

Un feedback dat, niciodata nu va putea fi contracarat, pentru ca nimeni nu poate sa-ti spuna ca ti-a placut atunci cand nu ti-a placut, numeni nu poate sa-si spuna ca tu esti trist atunci cand te-a facut fericit. Cu alte cuvinte, atunci cand descrii o stare a ta (de suparare, de regret, de asteptare, de incantare, de enervare, etc) partenerul tau de discutie va avea o viziune exacta asupra a ceea ce simti. Odata ce a primit acest raspuns este decizia lui ce face mai departe. Puteti hotari chiar impreuna ce ar fi de facut, insa fenomenul numit ”Feedback” se incheie aici, odata cu descrierea reactiei tale, cu descrierea starii tale!
Foarte important de mentionat in finalul acestui articol este ca atunci cand primesti un feedback, spune doar ”Multumesc”. Nu trebuie nici sa te certi, nici sa contrazici, nici sa dai feedback la feedback!
Sursa: avocatnet.ro

Citeste mai mult...

:-)



Reclama Altex

Citeste mai mult...

Interviul. Tipuri si trucuri


Articolul de astazi pune la dispozitie o serie de sfaturi utile care pot fi puse in aplicare de candidatii care se prezinta la interviuri in vederea obtinerii jobului dorit


1. Despre interviu

„Peste doua saptamani, sunt programat pentru un interviu de angajare. Ce m-ar ajuta cateva smecherii, ca sa fiu gata de asta... Este primul interviu, pentru care ma simt nepregatit si chiar un pic descurajat. Dar am avut noroc sa fiu chemat la interviul asta... Acuma, ca e asa o perioada de criza, trebuie sa ii conving neaparat sa ma angajeze. Pe mine, nu pe altcineva. As face jobul asta si pe gratis, o bucata de vreme, numai sa nu mai stau acasa, fara sa fac nimic. Dar oare fac fata? Am auzit ca e foarte greu sa intri la firma asta si, daca intri, apoi nu mai ai nici zi, nici noapte... Dar primul lucru pe care trebuie sa-l fac acum este sa iau interviul. Dar e nedrept, o persoana necunoscuta , evident rauvoitoare, care nu va vrea sa iti dea sansa sa demonstrezi cat de bun si de util poti fi tu companiei unde, de altfel, si el este un simplu angajat, si, da, de fapt, se teme de concurenta, se teme ca daca tu vei fi cel ales, ca in scurta vreme, seful cel mare o sa vada ca tu esti mult mai competent decat cel care te-a adus in firma si evident de aia o sa te respinga si o sa-ti faca o gramada de mizerii, o sa se comporte cu tine execrabil. Mai bine, nu ma duc la interviul ala, ca sigur nu-l iau, ca am auzit ca recrutorul de la ei e foarte dificil si decat sa nu-l iau, mai bine nu ma duc. Ce sa caut eu, de fapt, in compania aia? Toata lumea stie ca si daca iei interviul, nu ramai acolo decat daca te dai bine cu seful sau si mai rau, stii tu...“

Ce sfaturi bune ai putea primi, daca te-ai afla in situatia de mai sus? Cine te-ar putea indruma, daca ai mai avea doua saptamani pana la interviul care te-ar putea duce spre ocuparea unui post foarte important; acel post va determina o schimbare esentiala in statutul tau: din somer, in angajat. Ce poti sa mai faci, in timpul acela scurt care mai este pana cand niste persoane necunoscute, in mod prezumtiv impotriva ta, iti vor hotari soarta?

La aceste intrebari poti raspunde si singur, cu o documentare usoara, in momentul acesta, pe internet; iti poti raspunde, de asemenea, cu ajutorul unui consilier de cariera. intrebarile de mai sus sunt uneori normale, alteori exagerari ale unei retineri evidente fata de provocarile unei situatii de noutate.

Cand un angajator, din orice domeniu de activitate, si-a aratat interesul pentru tine, asta inseamna ca profilul profesional pe care i l-ai prezentat a avut castig de cauza in fata a cel putin alte cateva zeci. Trebuie sa constientizezi faptul ca o convocare la interviu inseamna ca ai trecut, in termeni sportivi, de faza grupelor si ca te-ai calificat in saisprezecimi. inseamna ca scrisoarea de intentie si CV-ul pe care l-ai prezentat si-au facut treaba extrem de bine, ca experienta ta anterioara se apropie de descrierea jobului si ca profilul tau corespunde din multe puncte de vedere nevoilor postului pentru care ai candidat.

Scopul exact al interviului este acela de a determina in ce masura candidatul, adica tu, corespunde nevoilor angajatorului. Angajatorul a hotarat, pe baza informatiilor existente in CV si in scrisoarea de intentie, eventual pe baza recomandarilor, daca acestea au fost cerute inaintea interviului, sa iti ofere ocazia de a arata, pe viu, care este motivul pentru care esti cel mai potrivit pentru pozitia respectiva. Nu uita totusi ca interviul poate sa fie o confirmare, dar si o negare a compatibilitatii profilului tau de candidat cu cel al postului scos la concurs. Candidatul perfect nu este aproape niciodata angajatul ideal.

Ca atare, angajatorul va cauta sa determine, la sfarsitul intrevederii cu tine, daca tu esti alesul, daca tu esti persoana capabila sa raspunda cat mai multora dintre exigentele postului. Va incerca sa stoarca totul de la tine, sa te cunoasca, atat din punct de vedere profesional, cat si personal, sa-ti testeze limitele, sa-ti identifice si sa-ti exploateze atuurile. Va incerca sa-ti evalueze caracterul, experienta de munca si experienta de viata, relatiile, capacitatea de adaptare. Confirmarea supozitiilor celui care te-a chemat la interviu inseamna pentru tine cu ocuparea postului dorit; infirmarea, echivaleaza cu un esec.

Prezentarea la interviu poate determina stari de anxietate, nelinisti, intrebari. Dar pregatirea in vederea oricarui interviu de angajare este absolut necesara. A sti ca nici altii nu stau mai bine decat tine nu iti da vreo siguranta, asa ca mai degraba te informezi si te antrenezi inainte.

Marea problema pe care eu am identificat-o, ca specialist in consiliere de cariera, mai ales pe piata muncii din Romania, este ca, desi bazele teoretice sunt mult mai accesibile tuturor, de cand cu evolutia internetului, experienta necesara pentru a participa la un interviu cu sanse de reusita se face mai degraba empiric, din propriile incercari si nu din ale altuia. Tot mai multe persoane stiu unde sa gaseasca informatii despre cum se face CV-ul, despre cum trebuie sa arate scrisoarea de intentie, despre cum sa te prezinti la interviu. Vivat Google! Definesti termenul de cautare si s-a rezolvat problema.

Dar experienta, de unde o capeti? O varianta este sa mergi la mai multe interviuri, sa faci greselile normale si apoi sa stai sa le analizezi. Dar de ce sa analizezi greselile tale, cand poti sa le analizezi pe ale altora? si de ce neaparat sa le analizezi pe ale altora, cand ai putea sa le analizezi pe ale tale, intr-o ipostaza virtuala? N-ar fi mai simplu sa te duci la un training, sa te pui in pielea personajului (tu, candidat la postul de ce stii tu sa faci mai bine) si sa te antreneze pentru „marea provocare“?

Stiu principiul „teoria ca teoria, dar practica ne omoara“; pentru o mai buna intelegere a celor catorva povestioare despre „cum sa te prezinti la interviu“, e necesara insa o scurta prezentare teoretica a conceptelor legate de interviul de angajare.

Pleaca de la ideea ca fiecare lectura a unui material de tipul acesta, fiecare „esec“ pe care il ai la un interviu de angajare, fiecare experienta dobandita in „confruntarea“ cu un angajator, fie el fictiv (in cazul unui trainer) sau real (in cazul unui HR manager sau a unui director, patron, angajat), poate sa fie baza unui succes viitor, poate sa faca diferenta intre „admis“ si „respins“, cand e vorba de angajare.

In primul rand voi vorbi despre tipurile de interviu definite pe piata; trebuie sa mentionez ca, in functie de tipul interviului, strategia care trebuie abordata este diferita, nu in esenta, ci in detalii.

Un recrutor de la o importanta firma de recrutare a resurselor umane (nu le dam numele, din motive de reclama) spunea, la un moment dat, intr-o conferinta, ca pentru fiecare pozitie, de la cele mai putin importante la cele de top, primeste zeci si chiar sute de CV-uri si de scrisori de intentie. De aceea, era mai usor pentru el sa faca recrutare pentru Top Management, unde lista de candidati este foarte scurta, chiar daca responsabilitatea recrutorului este mai mare, decat pentru posturi de middle management sau pentru pozitii de executie ale unor companii mari. Pentru ca, spunea el, dupa ce sunt eliminate CV-urile necorespunzatoare (care nu indeplinesc criteriile minimale – studii, experienta, diferente vizibile intre profilul candidatului si cel al postului oferit, diferenta de localitate etc.), tot ramaneau numeroase persoane in „lista scurta“.

Ca urmare, singura varianta este de a face o preselectie, este aceea de a apela la interviul prin telefon, acesta functionand, de asemenea, ca pre-interviu. Foarte multi candidati uita de acest aspect si, daca ar fi pusi in situatia de a fi sunati de pe un numar necunoscut si intrebati de lucruri legate de cariera lor, nu ar fi capabili sa se detaseze de locul in care sunt prinsi (in metrou, pe strada, la o cafea cu prietenii etc.) si nu ar raspunde corespunzator situatiei, ratand aceasta etapa, fara sa stie de ce.

Un interviu normal poate sa dureze intre o jumatate de ora si o ora, atat timp fiind necesar unui recrutor sa isi faca o impresie despre tine. Nici un recrutor nu va fi extrem de fericit sa descopere ca, bazandu-se exclusiv pe scrisoarea de intentie si pe informatiile din CV, a pierdut timpul programandu-te la o intalnire. Si atunci logica spune ca, decat sa te cheme, pierzand si timpul tau si pe al lui, mai bine te suna si verifica multe dintre supozitiile sale, in ceea ce te priveste. Ca urmare, anumite informatii despre tine, care fie sunt sub semnul intrebarii, fie tin de zona care poate fi verificata si la telefon, sunt validate inca de la primul contact audio.

Interviu prin telefon

O poveste in acest sens, am auzit de la o studenta de la Limbi straine, care si-a depus CV-ul pe unul dintre site-urile de profil din tara (cu www....jobs.ro, evident), candidand pentru postul de insotitor de grup, pentru o agentie de turism din Bucuresti. Pe scurt, descrierea jobului era: „student in an terminal sau absolvent de facultate, cunoscator de franceza si italiana, nivel avansat, pentru slujba part-time – 3/4 ore pe zi – pentru insotire grupuri de straini in vizite la obiective turistice din Bucuresti; posibile deplasari de 1-3 zile, in special in weekend, in zone turistice din tara. Constituie avantaj cunoasterea unei a treia limbi“ Studenta A.M. a depus CV-ul, insa in acelasi timp a depus CV-uri pentru multe alte pozitii: secretara, asistenta director, consilier de vanzari etc. – posturi care cereau engleza sau franceza, specializari studiate de ea la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine – cu speranta ca va fi chemata la interviu. Trebuie mentionat faptul ca A.M. nu avea nici o experienta de lucru relevanta, nu mai fusese angajata niciodata, singurul avantaj personal era ca, pe langa cele doua limbi studiate, engleza si franceza, stia italiana si spaniola la nivel conversational, lucru pe care il precizase in CV.

Urmarea a fost ca, intr-o dimineata, dupa vreo saptamana de la depunerea CV-ului, in jurul orei 8.30, cand inca dormea, pentru ca avusese noapte de club inainte, a fost sunata de cineva, care s-a recomandat ca fiind Adi, care are numarul de la o cunostinta comuna, prietena ei, Ioana, care i-a spus ca ea, A.M. stie italiana si ca el are un client italian cu care nu se intelege deloc, care face deja scandal prin firma, pentru ca seful cu care trebuia sa se intalneasca nu a venit si, daca e dispusa, sa vorbeasca un pic cu el sa il lamureasca ce vrea persoana respectiva. A.M. a acceptat sa il ajute pe Adi, prietenul Ioanei, desi nu se lamurise inca cine era Ioana, prietena ei si cu atat mai mult, Adi. Dupa o conversatie de circa cinci minute, cu un domn care vorbea italiana cu un puternic accent regional, Adi revine, A.M. explicandu-i, in rezumat, care erau problemele italianului; Adi ii spune ca de fapt a fost un test, ca urmare a CV-ului pe care l-a depus in urma cu ceva vreme si ca ar dori ca restul discutiei se poarte in franceza, cu conditia ca ea sa mai fie interesata de postul respectiv. Evident, discutia a continuat in franceza, a raspuns si la cateva intrebari in engleza, despre experienta sa din timpul facultatii, despre alte activitati care au inclus limbile straine, despre pasiunea de a calatori si despre modul in care a ajuns sa cunoasca italiana si spaniola.

Din ceea ce mi-a povestit A.M. despre experienta ei am identificat caracteristicile unui pre-interviu trecut cu succes, urmat de stabilirea unui interviu fata in fata. Date fiind abilitatile ei lingvistice, dar si calitatile ei de comunicare, A.M. a fost angajata, initial part-time si ulterior full-time.

Scopul trucului la care a apelat primul recrutor, Adi, a fost de a testa, in primul rand, calitatile lingvistice ale studentei; insa nu numai acestea puteau fi testate la telefon. Si anumite detalii legate de capacitatea de comunicare, experienta anterioara, motivatiile, hobby-urile care ar putea avea legatura cu jobul pentru care aplici, cunostintele generale legate de domeniul din care face parte acesta, daca stii sau nu ceva despre societatea si comunitatea in care ar trebui sa te integrezi sunt aspecte la care va puteti astepta sa dati raspunsuri la un pre-interviu prin telefon. Uneori, acest pre-interviu poate sa devina 90% din interviul propriu-zis, ultimul avand doar rolul de a pune fata in fata actorii si de a lamuri unele aspecte procedurale.

Daca esti in situatia de a sustine un pre-interviu telefonic, trebuie sa stii deja cateva lucruri:
Ø Pre-interviul telefonic este la fel de important ca interviul propriu-zis;
Ø Daca tocmai te-a trezit din somn si nu esti persoana care sa fie capabila sa comunice informatiile esentiale in aceste conditii, mai bine roaga-l pe cel care suna sa revina;
Ø Daca esti la volan sau in tren si nu poti vorbi sau nu te poti concentra suficient asupra subiectului, de asemenea, roaga-l sa revina sau sa iti permita tie sa revii, cand vei avea cadrul corespunzator; este optiunea lui sa iti dea numarul de telefon ca sa suni tu, sau te va suna el ulterior;
Ø Daca esti intr-o alta intalnire sau daca iti da mancarea in foc, de asemenea, mai bine amani convorbirea.

Recrutorul de mai sus nu si-a inceput interviul intr-o maniera formala, pentru ca, evident, intentia lui era sa testeze si alte zone ale personalitatii subiectului: capacitatea de adaptare la o situatie noua, capacitatea de comunicare, nivelul lingvistic etc. Sunt insa si interviuri telefonice formale, care urmaresc lamurirea anumitor aspecte ale CV-ului, in asa fel incat sa determine chemarea sau nu a candidatului la interviu. Site-ul unei cunoscute universitati din Anglia, recomanda, in astfel de situatii, sa iti imaginezi ca, de fapt, esti in aceeasi camera cu interlocutorul, ca il ai in fata ta si ca totul decurge ca la un interviu obisnuit; fa toate lucrurile pe care le-ai face daca discutia s-ar derula in biroul lui: aseaza-te confortabil, relaxeaza-te, fii energic, manifesta-ti entuziasmul, accentueaza cuvintele.

Tot ca resursa web, se pot identifica intrebarile cele mai uzuale, in astfel de cazuri; ca urmare, ne putem imagina cu usurinta o conversatie cu un astfel de interlocutor, sub forma „ascunsa“ a unui ghid de conversatie pentru astfel de situatii:
„– Buna ziua, sunt dl. X, de la intreprinderea/societatea/institutia Y. Puteti vorbi cateva minute?
– V-am sunat ca sa va comunicam faptul ca scrisoarea de intentie si CV-ul dvs. pe care ni l-ati trimis pentru a candida pentru pozitia de ZZZ ne-au trezit interesul.
– Am avea nevoie de cateva precizari asupra unor informatii pe care scrisoarea dvs. de intentie si CV-ul trimis pentru ocuparea postului de ZZZ le cuprind.
– in CV-ul dvs. precizati ca sunteti vorbitor de franceza/italiana/spaniola etc. Pot sa va rog sa imi raspundeti la cateva intrebari in limba respectiva?
– Am dori sa verificam cateva din informatiile pe care dvs. le-ati trecut in CV.
– Cum spuneati ca se cheama programele de calculator in care ati lucrat la cealalta firma?
– Cati ani de experienta aveti in domeniul acesta?
– Cunoasteti situatia actuala a intreprinderii /societatii /institutiei noastre, fata de concurenta?
– Cine v-a spus aceste detalii? De unde le-ati aflat?
– Cunoasteti vreo persoana printre angajatii intreprinderii /societatii /institutiei?
– Cum credeti ca va va afecta acest lucru?
– De ce va intereseaza un astfel de post?
– Vi se pare ca postul acesta este potrivit aptitudinilor dvs.?
– Ce anume va intereseaza in primul rand, la angajarea pe acest post?
– Care au fost opiniile prietenilor, cand au auzit ca doriti sa va angajati la noi?
– Care e cea mai mare provocare pe care o vedeti in raport cu postul pe care noi il oferim?
– Spuneti in CV ca aveti competente si abilitati sociale /organizatorice /artistice. Dati-ne un exemplu concret in care aceste abilitati s-au manifestat.
– Cum v-au ajutat competentele si abilitatile sociale /organizatorice /artistice la care faceti referire in CV la fostul loc de munca?.
– Aveti intrebari pe care ati dori sa ni le adresati, inainte de a participa la un interviu cu noi?“

Intrebarile pe care le-am enumerat mai sus nu sunt, evident, tot ceea ce poate intreba un recrutor la telefon; de aceea este foarte important sa ai pregatite anumite raspunsuri, pentru ca cele pe care le stii deja iti vor da mai mult timp de gandire si de reactie.

In ultima instanta, telefonul iti va permite trucul cel mai sigur pentru a castiga timp de gandire, daca intrebarea pe care recrutorul ti-a adresat-o te-a pus in dificultate sau formularea la care te-ai gandit nu e cea mai fericita si mai avantajoasa pentru tine: „Ma scuzati, va rog tare mult, nu am inteles foarte bine intrebarea, s-a intrerupt, puteti sa mai repetati inca o data?“ Trucul asta e de preferat sa fie pastrat pentru situatii chiar grele, pentru ca repetarea lui de mai multe ori pe parcursul aceleiasi discutii nu iti va aduce beneficiul scontat: fie recrutorul va avea impresia ca nu sta de vorba cu persoana care trebuie, pentru ca acea persoana care avea acel CV perfect care il determinase sa sune are de fapt probleme de receptare a mesajelor, fie linia telefonica nu functioneaza la parametri normali si ar fi bine sa inchida.

De obicei, interviul prin telefon se incheie intr-o nota amabila, prin comunicarea deciziei de a fi chemati la interviul fata in fata sau prin comunicarea unei posibile convocari ulterioare:
„– Va multumim pentru timpul acordat si pentru informatiile pe care ni le-ati pus la dispozitie. Daca decizia noastra este sa va acceptam candidatura, veti fi informati in cateva (doua, trei, cinci) zile.
– Va multumim pentru timpul acordat si pentru informatiile pe care ni le-ati pus la dispozitie, care au fost relevante. Ne-ar placea sa ne vedem peste doua/trei/cinci zile, la sediul nostru din (XZY), pentru a continua discutia. Va convine ora (XZY)?“

Evident, daca primesti primul tip de enunt, nu ai ce face decat sa astepti, daca il primesti pe cel de-al doilea, ar trebui deja sa te gandesti cum raspunzi la unul dintre interviurile care urmeaza.

Interviul de grup

Interviul de grup (denumit si Interviu Panel) este acel interviu in care candidatul este confruntat cu o comisie de intervievare; mai multi interlocutori, intre trei si cinci (desi pot sa fie si mai multi uneori), reprezentand diferite departamente ale firmei angajatoare, pot interoga candidatul asupra diferitelor aspecte legate de domeniul lor de activitate. Dupa parerea unora, acest tip de interviu este comun in special domeniilor de activitate publice (universitate, autoritati publice locale si centrale, unitati cu actionariat majoritar de stat etc.); motivatia tine, in primul rand, de prevederi legislative, angajarea facandu-se ca urmare a evaluarii candidatilor de catre o comisie formata din cel putin trei membri si un secretar.

Dar si in companiile private se apeleaza deseori la interviuri de grup. Putem vorbi de acele companii din domeniul bancar, corporatii, firme apartinand unor lanturi de retail, supermarket-uri, care recruteaza un numar mare de personal, la perioade variabile de timp. De asemenea, sansa ca primul tau interviu sa fie unul de grup este foarte mare, pentru ca acest tip de abordare a recrutarii este caracteristic companiilor care doresc sa angajeze proaspat absolventi de universitate sau studenti in ani terminali, pentru stagii de internship platite. Surpriza consta, insa, in faptul ca nu numai recrutorii sunt mai multi, ci si candidatii pot fi mai numerosi. Nu cred ca, la primul interviu, sau chiar la al patrulea sau al saptelea, candidatul intra relaxat in sala, cu o cafeluta si un biscuite in dotare, ii eclipseaza pe toti ceilalti si pleaca victorios cu contractul semnat pe perioada nedeterminata.

Trebuie sa te gandesti ca intri intr-o sala unde, pe langa cei trei, cinci, sapte recrutori, care au sarcina de a selecta candidatii ideali, mai sunt si douazeci sau treizeci de candidati care vor, de fapt, acelasi lucru ca si tine: sa plece acasa cu un loc de munca asigurat. Interviul in grup poate testa o gramada de abilitati ale candidatului.

Sa luam pe rand, cele doua cazuri de care vorbeam mai sus.

Avem, in prima situatie, un grup de recrutori (format din cel putin trei persoane) si un candidat. Candidatul va raspunde in fata unei comisii, fiecare membru al comisiei adresand mai multe intrebari. E posibil ca fiecare membru al respectivei comisii sa aiba un rol bine stabilit, sa adreseze anumite intrebari, sa testeze si sa observe anumite lucruri, interesante din punctul de vedere al angajatorului. Singura problema pentru tine, candidat, intr-un astfel de caz, este ca habar nu ai care este rolul fiecaruia si ce trebuie sa scoata ei de la tine.

Am auzit de foarte multe ori, in discutiile pe care le-am avut cu studentii si cu colegii de facultate, ca prefera interviul de grup pentru ca decizia de angajare este comuna si mai putin susceptibila de a fi subiectiva; ca decizia in grup nu este influentata de sentimentele personale (simpatie sau antipatie). Intr-adevar, este un lucru extraordinar, o sa merg acasa si o sa fiu extrem de fericit ca nu am fost respins la interviu pentru ca nu m-a placut directorul general, cu care m-am intalnit, ci m-a respins o comisie careia nu i-a placut faptul ca aveam camasa rosie.

Parerea mea, in astfel de cazuri, este ca, daca va avea de ales intre doua persoane care, din punct de vedere profesional si din punct de vedere al compatibilitatii cu postul ce urmeaza a fi ocupat sunt egale, acea comisie formata din mai multe persoane, va hotari tot pe criterii subiective cine e „ALESUL“. Am participat de cateva ori la procese de recrutare, ca membru intr-o comisie de angajare; de foarte multe ori, am auzit:
„– Dintre cei doi, l-as prefera pe X , pentru ca mi s-a parut mai ZZZ decat celalalt.
– Cred ca Y este mai bun decat X, pentru ca YZY.
– Nu mi-a placut de Z, vorbeste ciudat si nu e atent.“

Lasand la o parte chestiunea subiectivitatii, interviul in grup presupune anumite particularitati. Voi prezenta mai jos cazuri concrete, unul pe care l-am gasit pe un blog specializat, pe care il voi adauga intr-o traducere aproximativa, si unul cu care m-am confruntat personal.

Ca urmare, primul caz, al unui absolvent de studii superioare dintr-o tara europeana: „Crezi ca ai putea sa iei un cocktail cu tine la un interviu si sa pleci cu slujba in buzunar? Ei bine, pentru mine, a fost diferenta dintre anonimat si a iesi din multime, in cadrul unui interviu in grup. Cum insa toata lumea avea acelasi scop acolo, lucrul asta nu a fost chiar simplu. Revenind la cocktail si la experienta mea, intr-un interviu de grup: la sfarsitul unui interviu de grup istovitor care a durat vreo sase ore, care a inceput cu saizeci de oameni, am fost unul dintre cei cinci care a primit un loc de munca. Deci: fiecare trebuia sa tina un discurs de trei minute; am decis sa spun ca pentru mine, este ca un cocktail in care amestec toate calificarile mele, toate competentele mele, toate aptitudinile mele si ca acest cocktail are toate atributele necesare pentru a ocupa cu succes postul pentru care candidam.

De ce cred eu ca a functionat? Pentru ca, evident, discursul a fost memorabil, mai degraba pentru comparatia cu cocktail-ul, decat pentru el insusi; dar a fost, evident, memorabil. Daca nu iesi in evidenta in timpul unui interviu in grup, te vei pierde in multime. Nu poti sa iei cu tine un cocktail, in timpul unui interviu de grup, asa ca ar trebui sa te gandesti cum ai putea sa ii impresionezi pe cei care te intervieveaza. Am fost totalmente nepregatit pentru urmatoarea intrebare de calificare adresata de unul dintre membrii comisiei:« – Care este culoarea ta preferata si de ce?» Am raspuns, emotionat si dezorientat, incercand sa imi recapat calmul si capacitatea de a gandi lucid: «Argintiul. Imi place extraordinar de tare argintiul. Chiar imi plac lucrurile stralucitoare.» Mi-am dat seama mai tarziu ca ar fi trebuit sa explic ca am avut ceva experienta in vanzarea de electronice si asta m-a facut sa imi placa sa am pe langa mine lucruri argintii sau cromate.

O alta intrebare care mi-a fost adresata a fost «Care consideri ca este cea mai mare realizare a ta de pana acum?» Mi-am dat seama, intr-o clipa, ca nu e bine sa raspund ca cei de dinaintea mea: ca am terminat liceul, ca am obtinut note mari la matematici, ca am intrat printre primii la facultate. Si am raspuns: «Faptul ca inca mai tin legatura cu prietenii mei din liceu, faptul ca ne vedem cel putin o data pe saptamana si ca inca ne ajutam unii pe altii, cand e cazul. Mi-am dat seama ca a fost un raspuns potrivit, cand unul dintre recrutori mi-a cerut sa dau mai multe detalii, sa povestesc ceva mai multe despre intalnirile noastre.“

Analizandu-si prestatia pana la capat, studentul, sa ii spunem John, mai identifica numeroase alte situatii care l-au avantajat in timpul interviului pe care l-a sustinut si l-a castigat: faptul ca, de la un anumit moment incolo, nu a mai avut emotii pentru ca si-a dat seama ca nu-l ajuta; faptul ca era foarte sigur pe experienta lui profesionala anterioara si, ca urmare, a avut raspunsuri prompte la orice intrebare; sinceritatea cu care a abordat conversatiile etc.

Ca set de reguli de aplicat intr-o astfel de situatie, John ne recomanda:
– sa profitam de orice ocazie pentru a iesi in evidenta din grup, fara a leza pe altcineva;
– sa prezinti de cate ori ai ocazia, atuurile tale profesionale si educationale;
– sa ne pastram calmul;
– sa raspundem clar si concis la orice intrebare adresata, dar fara sa ne grabim (a se vedea raspunsul de mai sus);
– sa nu incercam sa „cream“ un personaj eroic din noi, ci sa ne prezentam asa cum suntem, pentru ca recrutorii cu experienta isi pot da seama de inselaciuni si de falsuri;
– aveti grija la interactiunile cu ceilalti candidati, pentru ca si ele pot fi element de evaluare;
– interviurile in grup pot dura ore intregi; menajati-va fortele, fara insa a va sustrage de la vreo activitate ceruta;
– uneori, interviurile in grup presupun jocuri de rol; prin acestea vi se testeaza capacitatea de a lucra in echipa si abilitatea de a de a rezolva probleme; in astfel de situatii, trebuie sa te implici sincer si sa spui ce crezi;
– daca decizia spre care se indreapta grupul nu este cea pe care o considerati oportuna, nu va feriti sa va manifestati opozitia; faceti insa acest lucru dand argumente si oferind solutii, nu doar prezentand obiectii;
– amintiti-va ca uneori se testeaza capacitatea de munca in echipa; daca nu va integrati in echipa respectiva, e posibil sa pierdeti interviul;
– jocul de rol poate testa si capacitatea de lucru sub presiune, precum si anumite abilitati native (intuitia, de exemplu); trebuie deci sa exersezi inainte cu niste prieteni, daca nu ai facut cand erai mic cursuri de actorie.

As adauga aici ca nu prea exista reteta pentru succes, in cazul interviului in grup de tipul celui descris mai sus; mai degraba succesul este dat de capacitatea de a merge pe sarma subtire care leaga individualitatea ta creativa de agresivitatea necesara pentru a deveni vizibil. Este linia calauzitoare care se traseaza intre capacitatea de a lucra cu altii, de a acorda ideile unui grup cu ale tale.

Cel de-al doilea caz de interviu in grup pe care il prezint este al unui fost student de anul I, absolvent acum de Litere. L-am rugat, cu ceva vreme in urma, sa imi povesteasca, pentru o brosura de prezentare a facultatii, cea mai relevanta experienta pe care a avut-o in cadrul unui interviu de angajare. Am primit o poveste de cateva pagini, pe care o voi comprima, din motive de spatiu.

Voi rezuma portretul studentului, la momentul in care se sustinea interviul, precum si unele dintre trasaturile relevante pentru persoana si pentru job: C.M. este student in anul I la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Nu avea experienta anterioara deosebita si nici nu se remarcase in vreun domeniu de activitate. Se remarca totusi o colaborare lunga cu un radio de provincie, care emitea local in orasul resedinta de judet. Cea mai mare realizare fusese un interviu realizat cu solistul unei trupe de muzica foarte renumite din Anglia, aflata in turneu in Bucuresti. Are cunostinte medii despre muzica si candideaza pentru postul de redactor la un radio bucurestean, care dorea sa se relanseze pe piata; relansarea fusese anuntata printr-o campanie de publicitate sustinuta si se dorea improspatarea grilei de programe si aducerea de voci noi in eter.

Si acum povestea: „Am ratacit ceva vreme pe langa statuile de la Universitate. Pe de o parte, pentru ca nu stiam sigur care este intrarea si pe de alta, pentru ca ma retinea ceva sa merg sa candidez pentru asa o slujba. Nu ma simteam destul de bun ca sa fac trecerea la o slujba adevarata. Mai lucrasem inainte, stiam ce-s alea butoane, stiam ce e aia sa te apuci sa vorbesti in microfon si sa nu mai apuci sa respiri sau, mai rau, sa uiti brusc ce spuneai, sa ti se rupa sirul gandurilor. Acuma, eram chiar nesigur pe mine. Nu mai fusesem la un interviu de felul asta si aveam niste emotii de ziceai ca o sa fac infarct. Asteptam, de fapt, sa vad pe altcineva care intra si care apoi iese cu o fata de invingator; asteptam confirmarea unuia din exterior care sa ma faca sa capat convingerea ca e mai bine sa plec, pentru ca oricum nu am ce cauta acolo. N-am avut noroc. Nu a iesit nimeni. Dupa vreo ora si ceva de stat pe trotuar si invartit pe loc, cu CV-ul in mana (nu se facuse depunere prealabila a CV-ului), identific pe inca unul care arata cam ca mine: cu parul lung, blugi, camasa, bocanci usori, de vara, la trei kilograme unul si, mai ales, niste hartii cam la fel de bine pastrate ca ale mele. Deci, clar, cineva din concurenta. Ma apropii si intreb: «Si tu, tot la Radio T, pentru interviu?» El, uitandu-se ciudat la mine: «Da, tot la Radio T.» si eu atunci, victorios, pentru ca gasisem motivatie: «Pai sa intram, atunci.»

Am intrat, am urcat pe niste scari inguste pana undeva in podul cladirii unde erau birourile. Desi ulterior am mai fost acolo si totul mi s-a parut normal, atunci mi se parea ca e intuneric si ca pica peretele pe mine. A.M. cum am aflat mai tarziu ca se numea, cantaret cu trupa in spate si ceva mai multa experienta, ma impingea inainte, desi nici el nu parea mai breaz decat mine. Am ajuns sus, ne-am inscris pe lista, erau deja vreo treizeci, dar deja trecusera peste vreo douazeci. Cald, transpirasem rau de tot, desi acuma cred ca din cauza emotiei. Am asteptat inca vreo ora si jumatate pana mi-a venit randul si de cel putin zece ori mi-a venit sa fug de acolo. Dar, pe de alta parte, il cunosteam deja pe A.M. Facusem front comun si ii analizam pe cei care ieseau. Toti ni se pareau mai buni ca noi, dar nici unul nu avea curajul sa zica «Eu plec». Asa ca am ramas. Am intrat primul, intr-o camera de 3x4 metri maxim, in care erau vreo cinci persoane. M.B. despre care stiam foarte multe, data fiind notorietatea lui, fiind in acelasi timp patronul radioului si seful redactiei, N.S. editor sef, precum si o doamna, care stiu ca era acolo cu o treaba, dar care nu am aflat ce rol avea. Dupa buna ziua de rigoare, M.B. mi-a strans mana si mi-a zis sa iau loc, N.S. mi-a intins mana si mi-a zambit. Eu, ca un gentleman, m-am dus sa dau mana si cu doamna, ca sa nu ramana ea nesalutata; doamna s-a uitat lung la mine, mi-a strans mana si mi-a zis pe voce scazuta si usor complice, desi era clar ca o sa auda toata lumea din camera: «Sa stii ca, de fapt, doamnele intind mana prima data.“ Mi s-a urcat evident, sangele in obraji, m-am fastacit, nu mai stiam ce sa fac, cand a intervenit M.B. care a intins mana dupa CV si m-a intrebat cu voce blanda, dar evident foarte plictisita: «Si ia zi, draguta, stii radio?“.

Mi-au pus o gramada de intrebari pe care nu mi le mai amintesc, in principiu despre cum ajunsesem eu sa fac radio acasa, pentru ca eram ca hipnotizat. Desi cei doi vorbeau cu mine si eu le mai si raspundeam, nu am reusit sa imi desprind privirea de la doamna respectiva, care, culmea, nu m-a intrebat nimic. Dupa vreo sapte minute de intrebari, care mie mi s-au parut sapte ore, M.B. m-a expediat usor:«Du-te si fa proba de voce, ca altfel, vad ca gramatica stii. Daca Gigi zice ca intri, vii de luni la lucru, daca nu, ne pare rau.» N-am luat proba de voce, n-am ajuns la radio, dar am avut cu ce sa compar toate interviurile pe care le-am dat de atunci incoace. Si nici A.M. n-a luat interviul. Tot pentru ca nu avea voce de radio.

Greseli pe care C.M. n-ar fi trebuit sa le faca:
– sa mearga la interviu fara sa stie foarte clar care este profilul postului;
– sa isi manifeste nesiguranta si starea de stres exacerbata; o varianta ar fi fost sa ceara cateva momente de pasuire, pana si-ar fi revenit sau sa se concentreze asupra persoanei pe care o considera cea mai favorabila, fara a neglija cursul normal al dialogului;
– sa se concentreze exclusiv asupra unei persoane; a privi in egala masura pe toti cei care sunt la masa, concentrandu-se cu preponderenta spre cel care a pus intrebarea este regula de baza pentru interviul in grup;
– sa ii fie frica si sa intre in sala de interviu dominat de emotii si transpirat;
– sa se raporteze la un alt candidat; cand intri intr-un interviu, ceilalti sunt concurentii tai firesti si in nici un caz nu vor sa iti devina aliati; (diferenta evidenta fata de jocul de rol, cu mai multi contracandidati, unde trebuie sa dai totul pentru a iesi bine echipa, pentru ca atunci o sa iesi si tu bine).

O alta experienta interesanta e cea care urmeaza, de asemenea a unui angajat englez: „Ceea ce urmeaza e mai mult o «experienta de interviu» decat o analiza a unui interviu; s-a intamplat acum cativa ani, cand am fost intervievat pentru o pozitie de formator, de catre un grup de trei recrutori. Unul dintre intervievatori statea direct in fata mea, sa zicem la pozitia orei 12.00, un altul la pozitia 9.00, in stanga mea, si celalalt la dreapta mea, in pozitia orei 15.00 de pe ceas. Eu eram la mijloc, in centrul cadranului ceasului. Toti membrii comisiei erau la aproximativ patru metri de mine. A fost clar pentru mine ca fiecare doi intervievatori, altii decat cel cu care vorbeam, luau notite, observand si dand calificative, ca sa se asigure, fara indoiala, ca limbajul trupului nu era in conflict cu raspunsurile mele. Am mentinut tot timpul contactul vizual cu persoana care imi vorbea. Mi-au adresat intrebari pe rand. Nu puteam sa vad persoana de la ora 13.00, cand vorbeam cu persoana de la ora 9.00, dar eram atent si la persoana de la ora 12.00. Cand am fost invitat sa stau jos, mi-am dat pe loc seama de psihologia din spatele asezarii locului unde trebuia sa se tina interviul si nu le-am permis sa ma domine. Am primit postul si am trecut acest interviu la categoria «experienta de viata».

E evident ca pozitia de formator pentru care candida personajul presupunea o experienta anterioara fix in genul acesta de evenimente; ca urmare, recrutorii au gasit o modalitate de a-l scoate din tipar, incercand sa controleze situatia si sa pastreze pozitia de avantaj pe care le-o dadea relatia cu candidatul.

Rezumand, in interviul panel, candidatul este intervievat in fata unei comisii; acestuia ii sunt adresate mai multe intrebari, din ariile de interes ale fiecaruia; desi numarul mare de intrebari poate sa para un dezavantaj, in realitate, tipul acesta de interviu poate evidentia complexitatea necesara pentru ocuparea postului dorit.

Nu se poate vorbi de eficienta sau ineficienta a acestui tip de interviu, desi multi, inclusiv eu, cu ceva timp in urma, il consideram a nu fi varianta optima; motivul era legat de posibilitatea aparitiei unor confuzii, de inducerea unei stari de agitatie si de nervozitate in randul candidatului/candidatilor. De fapt, e vorba de scopul pe care si l-a propus recrutorul, cand alege un tip de interviu panel; daca recrutorii considera necesar, fiecare candidat va fi intrebat ordonat de fiecare membru de comisie cate ceva, apoi va fi expediat afara, in asteptarea unui rezultat. Sau unul dintre membrii comisiei va fi chiar agresiv, ajungand sa enerveze orice candidat ar avea in fata, testand capacitatea de adaptare la situatie, de exemplu.

Interviul multiplu

Alte doua tipuri de interviu sunt ilustrat de povestirea urmatoare: „La jobul asta despre care o sa povestesc acum am aplicat fara sa imi acord in sinea mea vreo sansa reala. Primeam oferte de munca de la cateva site-uri de profil si le verificam mai mult ca sa nu spun ca nu o faceam, nu aveam intentii serioase. Jobul asta mi-a sarit in ochi din cauza numelui companiei, ii cunosteam foarte bine produsele. Buna motivatie, nu? Am trimis CV-ul care, intre noi fie vorba, nu era foarte atent prelucrat insa era foarte detaliat. Dupa cum am mai zis, nu ma asteptam la cine stie ce. In mediul meu era foarte populara conceptia potrivit careia la companiile mari te angajezi numai daca ai «pile», iar anunturile sunt postate pentru ca asa cer politicile impuse de afara. Eram deci destul de sigura ca postul ala era deja dat, insa m-au sunat si m-au programat la interviu.

Imi aduc aminte si acum ca era dupa-amiaza si ca imi batea inima ceva de speriat. Nu mai fusesem la un interviu de multa vreme, nu stiam la ce sa ma astept, nici macar nu aveam conturat in minte un plan de discutii! Am ramas in sinea mea fidela convingerii «nu ai nici o sansa», asa ca am purces cu emotii, datorate numelui companiei si situatiei in sine. La companie (avea sediul intr-o cladire smechera de birouri) ma astepta o fata atat de simpatica si placuta ca prezenta, incat am si uitat ca am venit acolo cerand un job! Mi-a povestit un pic despre companie, despre cerintele postului, am povestit si eu ce faceam si ce nu faceam la firma la care lucram, am intrebat cate ceva in plus despre companie, despre posibilitatile de avansare in organigrama, despre atmosfera de lucru si m-am trezit stand de vorba o ora despre te-miri-ce. Nu am simtit ca sunt la interviu, m-am simtit stand la palavre cu o noua amica.

Nu-mi este foarte clar acum daca m-a programat atunci pentru urmatoarea etapa a recrutarii, cea a testarii cunostintelor, sau m-a sunat la scurt timp pentru asta. Stiu, insa, ca, in momentul in care am fost programata pentru pasul doi, am inceput sa cred ca as putea obtine jobul ala.

Etapa cu testarea cunostintelor a fost ceva mai formala, dar nu foarte. Am primit o cafea intr-una din cestile din care o beau si acum si imi aduc aminte ca i-am zambit colegei care mi-a dat cafeaua (care atunci era foarte sobra, na, ma vedea prima data). Am primit foile cu teste de specialitate, un calculator si o urare de succes. Mi s-a pus la dispozitie o ora in care sa ma desfasor. Dupa asta am asteptat sa vad daca si ce se mai intampla. Am primit la cateva zile telefonul care ma anunta ca am trecut testul de cunostinte si ca sunt invitata la interviul final, cu directorul economic. Inutil sa spun ca aproape ma vedeam angajata.

Interviul a decurs frumos, fara stres si apasare, fara interogatoriu. M-a surprins infatisarea directorului economic, o femeie care arata, in plina vara, departe de imaginea pe care mi-o facusem despre genul asta de pozitie in ierarhii corporatiste. Avea (are inca) o prezenta foarte feminina, chiar daca avea totusi si ceva din sobrietatea pozitiei pe care o ocupa. Am avut cu ea o discutie placuta in care mi s-a spus ce a fost ok si ce a fost mai putin ok la testul meu, mi s-a explicat cum decurg procesele in compania respectiva, am fost intrebata daca din domeniul meu este ceva ce as prefera sa nu fac. Am insistat un pic pe niste atributii pe care le aveam la firma la care lucram, si imi amintesc ca am vorbit foarte mult la persoana intai plural. Privind in urma acum, sunt destul de sigura ca asta a fost detaliul care a facut diferenta , persoana intai plural . Nu a fost ceva deliberat, eram cu adevarat implicata sufleteste si asta se vedea. Asta mi-a dat «nota de trecere».

Am acceptat postul, pentru ca era un urias pas inainte pentru mine. De la o afacere mica, de familie, la o multinationala. Si, uite, in felul asta am devenit corporatista.“

Este vorba, dupa cum se vede, de interviul multiplu (interviu in sir); una dintre etape este similar interviului de testare a cunostintelor. Dupa cum reiese si din povestire, tipul acesta de interviu e caracteristic corporatiilor. Persoanele care participa la interviu, din partea companiei, sunt mai numeroase, reprezentand compartimente diferite (resurse umane, PR, contabilitate, directia economica, directorul general etc.). Intalnirea are loc in aceeasi zi sau in zile diferite si fiecare etapa a interviului are loc sub coordonarea unei alte persoane.

Deoarece dezvoltarea resursei umane si fidelizarea acesteia e o politica a marilor companii, se testeaza de cele mai multe ori, pe langa caracteristicile necesare indeplinirii cerintelor prevazute in fisa postului, si capacitatea de integrare in grup si abilitatile de comunicare.

Interviurile de testare a cunostintelor nu prea pot fi exersate in prealabil. Teste psihologice, teste de abilitati matematice, teste de limbi straine se pot gasi pe internet, dar nu stiu cat ar ajuta un candidat. Acele teste nu spun decat ceea ce e adevarat despre tine, care e situatia ta in momentul testarii. Daca nu stii engleza sau nu ai notiuni de contabilitate sau nu stii sa lucrezi pe calculator, nu cred ca ajuta sa exersezi; mai simplu e sa inveti si apoi sa aplici la o astfel de slujba.


BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1. Michael Armstrong, Human Resources Management Practice, editia a VII-a, Kogan Page, UK, 1999;
2. John Bramham, David Cox, Cum sa obtii usor un loc de munca?, Editura Teora, Bucuresti;
3. Horst H. Siewert, Totul despre interviu in 100 de intrebari si raspunsuri, Editura Teora, Bucuresti;

Citeste mai mult...

Bogdan Enoiu despre cum a câştigat agenţia McCann "Oscarul" publicităţii la Cannes - VIDEO


În cadrul INTERVIURILOR GÂNDUL, Bogdan Enoiu, şeful McCann Erickson, a vorbit cu redactorul şef al ziarului, Claudiu Pândaru, despre recentul succes de la Cannes , despre ciocolata Rom, despre începuturile carierei sale în publicitate, dar şi despre evoluţia pieţei media. În plus, el a oferit, pe loc, un slogan pentru promovarea brandului turistic al României.


"Succesul nostru a venit ca un tsunami, am măturat tot"

Pentru început, Bogdan Enoiu a vorbit despre premiul câştigat de agenţia pe care o conduce, McCann Erickson, în cadrul festivalului de publicitate de la Cannes. Distincţia a fost acordată pentru campania de "rebranduire" a ciocolatei Rom, al cărei tricolor de pe ambalaj a fost înlocuit, pentru o scurtă perioadă, de steagul american.



Despre premiul de la Cannes

"Am luat mai multe premii, acest festival este unul dintre cele mai importante din industria noastră. Putem să le numim Oscaruri ale publicităţii, dar ele sunt cunoscute drept Leii de la Cannes (Cannes Lions) şi sunt echivalentul festivalului de film din acelaşi oraş. Orice om care lucrează în publicitate îşi doreşte să ia, măcar o dată în viaţă, un premiu la acest festival. Lion-ul de la Cannes este moneda de recunoaştere în domeniul publicităţii. Cu cât mai mulţi 'lei' ai, cu atât intri mai repede în istoria acestei meserii şi eşti dorit oriunde în lume", a spus Enoiu.



Şeful McCann Erickson a explicat că obţinerea premiului cel mare a fost o premieră pentru România. "Noi (n.r. agenţia) am luat două grand prix-uri. În total, am luat şapte premii în două zile şi suntem încă în competiţie la o categorie, tot cu ciocolata Rom. Pentru noi, a fost întrecută o ţintă foarte îndepărtată, în fiecare an ne doream chestia asta. Am zis că m-am apucat de meseria asta şi nu ies din ea până nu câştig la Cannes. Ştiam că va veni şi timpul nostru, dar nu ştiam că va veni ca un tsunami aşa, să măturăm tot", a spus Enoiu.

"Când eram mic, săream gardul fabricii să fur câte o ciocolată Rom"



Întrebat cum s-a născut campania pentru ciocolata Rom, Enoiu a explicat că "are o istorie veche". "Ciocolata s-a născut în 1967, la puţin timp după instaurarea regimului Ceauşescu. Eu am copilărit în Berceni, la o aruncătură de băţ de fabrica de ciocolată, care ulterior a devenit Excelent, Kandia şi cu care am lucrat la branduiri, rebranduiri şi recâştigări de poziţii. Îmi amintesc întotdeauna că, în zilele în care se făcea ciocolată, era un miros cald şi toţi (n.r. copiii din cartier) săream gardul, mai luam câte o ciocolată. Cel puţin mie, ciocolata asta mi-a însoţit copilăria", a povestit publicitarul.



Despre ideea campaniei Rom


Enoiu a explicat că produsul (ciocolata Rom) nu a suferit modificări de reţetă, fiind acelaşi din 1967 încoace. "De când agenţia noastră a început să se ocupe de produs, în 2003-2004, am făcut acele reclame cu 'senzaţii tari din 1967', cu Ceauşescu, cu spoturi foarte, foarte tuşante şi întotdeauna am câştigat cu ele. Vrem să nu fim doar o cometă, vrem să câştigăm an de an, pentru că am arătat ce potenţial are România", a spus Enoiu.



"Când am văzut prima dată steagul american pe ambalaj, am fost şocat"

Şeful McCann Erickson a explicat că marca Rom şi-a obişnuit consumatorii cu "chestii haioase, nostime" şi că aşa s-a născut şi campania cu "Romul american". "La un brainstorming, s-a ajuns la ideea să-i punem ciocolatei un steag american, iar clientul a fost suficient de curajos încât să accepte", a spus Enoiu.

El a mărturisit că a văzut reclama direct pe stradă. "Când am plecat de acasă, am văzut un panou mare cu Rom cu steagul american. Am fost şocat şi am dat imediat un telefon colegilor din agenţie. N-au vrut să-mi spună, iar eu m-am temut că iar mă trezesc cu un telefon de la ambasadă", a explicat publicitarul.

Enoiu a povestit că, în urmă cu mai mulţi ani, a fost sunat de ambasadorul SUA la Bucureşti, tot din cauza unei reclame. "La câteva luni după ce a fost George W. Bush în România, cei din departamentul creaţie al agenţiei au făcut o campanie pentru adopţia de căţei. În reclame, s-au folosit imaginile lui Bush şi ale lui Hitler, fiecare având câte un câine. A fost o campanie la limită, care a ridicat câteva sprâncene. Dar la jumătate de oră după ce reclama a fost pusă în piaţa Unirii, m-au sunat cei de la ambasadă", îşi aminteşte Enoiu.

Despre branduri



El a explicat că, după ce a înţeles cu adevărat campania Rom cu steagul american, i s-a părut genială, iar alegerea actorului din reclamă a fost "de excepţie". "Nu m-au sunat americanii, dar m-au sunat foarte multe cunoştinţe. Unii ne-au înjurat, alţii ne-au lăudat. Oricum, am reuşit ce ne propusesem, adică să stârnim o reacţie puternică. La conferinţa de presă de la Cannes, am spus că sunt bucuros că ne-am folosit şi noi o dată de americani, că şi ei s-au folosit de noi timp îndelungat", a explicat Enoiu.

El a ţinut să precizeze că premiul obţinut la Cannes este cu atât mai important cu cât a fost obţinut cu ajutorul unei mărci româneşti, necunoscută străinilor

Agenţia condusă de Enoiu se ocupă de promovarea tuturor apelor minerale ale Coca-Cola din lume

Întrebat dacă este vreo legătură între o campanie premiată şi vânzări, Enoiu a spus că "întotdeauna o campanie bună vinde bine". "Orice consumator ştie ce-l face să cumpere anumite şi servicii şi că achiziţionează acel produs care îi satisface o dorinţă emoţională sau raţională. Această combinaţie dă tăria mărcilor. Ştiţi foarte bine că 80% din economia mondială se învârte în jurul mărcilor, care creează locuri de muncă şi plus valoare. Noi cu asta ne ocupăm, încercăm să clădim mărci", a spus Enoiu.

Pe lângă ciocolata Rom, căreia i-a redat "esenţa, acel adevăr unic care trebuie spus despre un produs", agenţia lui Enoiu a clădit şi alte branduri. "Lucrăm de 6-7 ani la marca Dorna, este creaţia noastră şi, ca o recunoaştere a meritelor noastre, McCann Erickson România se ocupă de toate apele minerale din lume ale companiei Coca-Cola", a explicat Enoiu.

Revenind la ciocolata Rom, Enoiu a dezvăluit că preţul întregii campanii a fost "undeva la 200-250.000 de euro, cu totul, timp de o lună şi jumătate", dar că "spotul propriu-zis a costat foarte puţin". Totuşi, spune Enoiu, la festivalurile de publicitate nu contează atât bugetul, cât ideea. "Juriului i s-a părut ieşit din comun faptul că am îmbrăcat o ciocolată românească în steagul american", a punctat Enoiu. El a precizat că Rom "va surprinde în continuare", cu noi campanii, dar că de această dată nu se vor mai certa românii cu americanii.

Secretul McCann: "Nu dăm oameni afară şi ne orientăm către străinătate"

Întrebat cât se câştigă din publicitate, Enoiu a răspuns: "Ca plătitori de taxe, noi (n.r. McCann) suntem pe primul loc de 15 ani. Dar suntem primii şi la profit, înregistrăm cam 7-7,5 milioane de lei profit pe an. Dacă faci lucrurile ca lumea, câştigi". El a explicat şi "secretul" McCann Erickson. "Nu am dat niciun om afară în criză, chiar dacă am coborât la nivelul anului 2003 în ceea ce priveşte cifra de afaceri. Cota de piaţă, în schimb, este în creştere uşoară, fiind la 18-19%. Noi avem o altfel de şcoală la McCann. Avem oameni care lucrează la noi de 5, 10, 15 ani la noi, pleacă destul de greu şi numai către poziţii foarte bune. Avem şi o pepinieră foarte bună, dacă vrei să faci şcoală la noi vii. Premiile astea ne vor ajuta foarte mult în ceea ce priveşte fluxul de talente care vor veni să stea lângă marii câştigători de la Cannes", se mândreşte Enoiu. De asemenea, el a precizat că agenţia a crescut de la 50 de angajaţi, în 2003, la peste 200, în prezent.

Despre cum se câştigă în publicitate



Enoiu a explicat că România "nu generează suficient business", astfel că McCann s-a orientat şi spre străinătate. "Am ajuns să ne ocupăm de operatori de telefonie din Letonia şi Lituania, învingând la licitaţie agenţii de publicitate locale, dar şi din Anglia. Iar acum, încercăm să ne folosim de Cannes pentru a fi primiţi la masa negocierilor. Putem concura cu oricine din lume, pentru orice produs, după ce cunoaştem piaţa locală dintr-o anumită ţară", a precizat Enoiu. El a menţionat că filiala din România a agenţiei McCann este "între primele cinci din lume", deşi ţara noastră este "între primele cinci lovite de criză".

În Polonia, politicienii sunt "respectaţi şi iubiţi", fiindcă provin din rândul elitelor

Enoiu a spus că nu îi place deloc "catastrofa" care se petrece în România ultimilor 20 de ani şi a dat ca exemplu pozitiv Polonia. "Am citit multe interviuri cu politicieni de acolo, mai ales după tragedia de anul trecut (n.r. moartea preşedintelui Kaczynski), una dintre multele tragedii ale poporului polonez. Am rămas surprins să văd că acolo politicienii sunt chiar respectaţi şi iubiţi, pentru că într-adevăr reprezintă elitele. Polonezii şi-au dat seama că, dacă sunt conduşi de elite, le va fi bine. Normal că mai sunt şi la ei uscături, dar acolo politicienii nu vor să se îmbogăţească, ci să servească ţara, o consideră o datorie. Aţi văzut ce unitate a fost la ei, după moartea preşedintelui", a explicat şeful McCann.

Despre situaţia actuală din România



În schimb, în România problema este "lipsa de şcoală", crede Enoiu. "Am trăit într-un sistem care ne-a înclinat mai mult către minciună decât către adevăr, pentru că în asta trăiam. Din punctul ăsta de vedere, e greu să ieşi la suprafaţă şi să-ţi clădeşti societatea pe anumite valori. O şcoală corectă te învaţă, de la şapte ani, că munca, bunul simţ şi perseverenţa te duc către succes. Iar când eşti mare, respecţi chestia asta, nu bagi mâna, nu-ţi iei Bentley. Dar ţara asta trebuie conduse de elite, de oameni de foarte mare valoare. Unul dintre ei este şi la dumneavoastră în redacţie aici", a explicat omul de publicitate. El a spus că recesiunea mondială a răsturnat scara valorilor, pentru că un "inginer financiar", adică un bancher, a ajuns să câştige "de o mie de ori mai mult" decât un inginer "adevărat". "În momentul în care cei mai deştepţi absolvenţi tehnici încep să-şi ia joburi în bănci şi nu în domeniile lor, se vede dezastrul", crede Enoiu.

"La început, alergam prin buticurile de pe Magheru şi întrebam cine vrea publicitate la ziar"

Totuşi, inclusiv şeful McCann a "schimbat macazul" în ceea ce priveşte meseriile, fiind la bază inginer metalurg. "Mă mândresc cu această meserie, este foarte frumoasă, am lucrat la IMGB. Am ajuns în publicitate din întâmplare. În mai '91, Tineretul Liber, care era un ziar foarte puternic în acei ani, a dat un anunţ că are nevoie de agenţi publicitari. M-am dus şi eu, vorbeam două limbi cum se cerea, am ştiut ce înseamnă diverşi termeni, aşa că mi-au spus: 'Ăsta e Romexpo, dă-i drumul şi vinde publicitate'. Aşa am început, knocking on the doors (n.r. bătând la uşi). În iunie, când a avut loc târgul de la Romexpo, am generat mai mulţi bani decât toţi cei zece agenţi recrutaţi atunci. Din comisionul pe care l-am luat atunci, cred că 10%, mi-am luat bibliotecă şi am făcut şi două vacanţe, la munte şi la mare", a povestit Enoiu.

Despre începuturile sale în publicitate



După ce şi-a descoperit "talentul de vânzător", actualul şef de la McCann a început să vândă publicitate part-time. "Când plecam de la IMGB, la 4, o luam pe străzi. Ziceam: 'Azi merg pe Magheru'. Mergeam din butic în butic şi întrebam: 'Nu vreţi un A4 (n.r. o pagină) în Tineretul Liber? Uite ce vă putem oferi'. Aşa am cunoscut foarte mulţi oameni cu care păstrez legătura şi acum. Şi, la un moment dat, am întâlnit un american, pionierul pieţei de publicitate în România. El era foarte excentric şi curajos şi a venit aici, practic, ca să deschidă piaţa de publicitate. Primul job împreună a fost să punem cămila de la ţigările Camel pe celebrele autobuze galbene. Omul ăsta mi-a deschis ochii către meseria asta. Am trecut apoi printr-o agenţie mică, după care am ajuns la McCann, în '96", a rememorat Enoiu.



Întrebat ce l-ar sfătui pe un tânăr care vrea o carieră în domeniul publicităţii, Enoiu a răspuns: "În primul rând să fie cu ochii deschişi, să creadă în steaua lui, să absoarbă cât mai multe cunoştinţe. Cu cât ştii mai mult, cu atât ai mai multe oportunităţi să concurezi pe piaţa asta globală, pentru că la momentul actual piaţa muncii este destul de dură şi trebuie să te baţi cu indienii, chinezii. Trebuie să dai totul, altfel nu reuşeşti. La început, trebuie să munceşti 16 ore, 24 de ore pe zi şi să te concentrezi pe ceea ce faci".

"În momentul ăsta, nu poţi face o campanie dacă nu eşti pe Facebook"



Discuţia a ajuns apoi la piaţa de publicitate din România anului 2011. "Suntem strâns legaţi de media, care a avut o creştere exponenţială, după care o cădere care a grăbit sfârşitul printului, cu o viteză ameţitoare. Tendinţa inexorabilă de mutare către online a fost grăbită de criză şi cred că, anul acesta, încasările din online le depăşesc pe cele din print. O să rămână foarte-foarte puţine publicaţii tipărite în următorii ani", consideră Enoiu. El a precizat, însă, că "sunt şi lucruri bune care se întâmplă în România". Spre exemplu, viteza internetului din ţara noastră este "în primele cinci din Europa", lucru care "poate deschide piaţa muncii pentru români", crede el.

Despre piaţa de publicitate din România anului 2011


În plus, apar tot felul de noi suporturi spre care se poate extinde piaţa publicităţii, precum smartphoneurile şi tabletele. "Tabletele sunt suporturi foarte bune, cu smartphoneurile există o problemă: mesajul publicitar trebuie foarte bine adaptat pentru fiecare gadget în parte. E o lume foarte fragmentată, e mult mai greu să-ţi trimiţi mesajul. Reţelele sociale sunt la putere în momentul ăsta, o să vedem cât timp, iar ele au schimbat foarte repede regula jocului. Practic, nu mai poţi face o campanie dacă nu eşti pe Facebook", consideră şeful McCann Erickson. Totuşi, el nu crede că va dispărea publicitatea de masă, în ciuda fragmentării. "De zece ani se spune că va dispărea televiziunea, dar, după cum vedeţi, ei au rezistat cel mai bine în criză, iar reclamele de 30 de secunde 'înghit' încă foarte mulţi bani, 50-60% din piaţa de publicitate. Deci nu dispare chiar atât de uşor", explică Enoiu.

România, în viziunea lui Enoiu: "Mai multă natură, mai puţină civilizaţie"

În ultima parte a discuţiei, Bogdan Enoiu a explicat ce ar trebui să se întâmple în România, pentru ca situaţia să se schimbe: "Ar trebui să existe o politică economică mai coerentă şi să încercăm să dezvoltăm acele sectoare în care să fim competitivi, să avem nişele noastre. Sistemul educaţional trebuie să aibă baze sănătoase şi să fie adaptat la ceea ce se cere acum pe piaţa muncii. Teoria mea este că trebuie să începem cu educaţia, căreia să-i alocăm 10% din PIB, pentru următorii 20 de ani. Trebuie explicat foarte clar oamenilor: 'Băi, fraţilor, asta vrem să facem'. Să se înhame toţi sub acelaşi steag, să urmărească toţi acelaşi scop timp de 5-10 ani".

Despre "schimbarea la faţă" a României



Întrebat ce trebuie făcut pentru o promovare mai bună a României, Enoiu şi-a amintit că McCann Erickson a început să lucreze la brandingul de ţară în urmă cu peste zece ani. "Am început în '99, cu eclipsa. Timp de trei ani am lucrat să fim prezenţi pe Euronews, pe CNN. Apoi, s-a rupt filmul. Trebuie atacată puţin altfel problema", a explicat Enoiu.

El a spus că, din punct de vedere al turismului, trebuie mizat pe natură şi nu pe baza materială. "Turiştii care vin să respire aerul nostru curat de munte nu sunt aceia care cheltuie foarte mulţi bani, ei nu vin în masă. Infrastructura e o problemă nerezolvată încă, după douăzeci de ani. Turiştii trebuie să vină cu rucascul în spate, să meargă pe jos, că maşinile nu merg. Nouă ne trebuie turişti care să se bată cu ursul prin pădure, ca la Discovery Channel", a spus el.

Întrebat cum ar "împacheta" imaginea România, Bogdan Enoiu a oferit, pe loc, un slogan: "Mai multă natură, mai puţină civilizaţie. Asta e ce oferim noi".

Sursa: gandul.info

Spoof la Rom:



Citeste mai mult...

La Berlin, despre normalitatea uitată a vieții


De o săptămînă de cînd sînt la Berlin, descopăr că ceea ce Bucureştiul ultimilor ani m-a făcut să uit nu e doar frumuseţea vieţii, graţia, farmecul, muzicalitatea ei, ci şi strictul necesar al normalităţii, firescul, buna-cuviinţă a convieţuirii.
Berlinul e un oraş cu o abundentă vegetaţie. Nici unuia dintre administratorii lui nu i-a trecut prin cap să-şi bată joc de iarbă şi de pomi, să construiască pe socoteala spaţiilor verzi, să prefere, fără excepţie, cărămida, betonul şi sticla. Dimpotrivă. Totul e învăluit de adierea fragedă a unui oraş secund, „mai pur“, un oraş al plantelor, al miresmelor răcoroase, al păsărilor. În plin centru, te poţi trezi dimineaţa într-un paradis de cîntece, venit dinspre coroanele ample ale arborilor. Eşti într-un mare oraş european şi eşti, în acelaşi timp, într-un mare parc, într-un fragment, uşor rărit, de pădure. Respiri şi te mişti ca într-o staţiune montană. Traficul intens nu asfixiază niciodată auzul, văzul şi plămînii oamenilor. E absorbit în verdele predominant, într-o ambianţă în care „urbanitatea“ include natura şi naturaleţea. Dacă circuli prin Berlin cu maşina, descoperi (redescoperi?) civilitatea rutieră. Nu există pripă isterică, fălci încleştate, furii zoologice.
Fiecare şofer înclină să cedeze celorlalţi trecerea, se practică zîmbetul înţelegător, răbdarea, buna înţelegere. Românul constată uimit – şi adesea exasperat – că se respectă strict semnele de circulaţie. Dacă pe o anumită porţiune de stradă se cere limitarea vitezei, toţi rulează calm, încolonaţi cuminte, cu treizeci la oră. Poliţia nu are aerul încruntat al unei instanţe punitive, bicicliştii nu sînt duşmăniţi de şoferi, pietonii nu sînt somaţi, cu înjurături şi claxoane, să se grăbească. O pace civilizată e fundalul igienic al întregului oraş. Nu se strigă, nu se suduieşte, nu se proferează obscenităţi vesele.
Seara, la televiziune, euforia normalităţii regăsite continuă. Pe nici un canal nu au loc execuţii politice, în nici o emisiune politicienii nu dau de pereţi unii cu alţii. Se vorbeşte destins, cordial, eventual ironic, dar niciodată nu se ajunge la băşcălie ieftină şi trivialitate. Figuri ca Dan Diaconescu, Vadim Tudor sau Gigi Becali sînt de negîndit. De neconceput sînt şi moderatorii şi moderatoarele în plină criză de tiroidă, sau oamenii politici pendulînd între bădărănie, mediocritate ţanţoşă şi delir. Lucrurile sînt mai curînd plicticoase. Dar ce plictiseală dulce! Ce parfum de umanitate aşezată, bine-crescută, ademenitoare! Nu priveşti spre televizor dîrdîind de nervi, de exasperare, de neputinţă. Nu te duci la culcare înghiţind calmante. Vezi filme bune, spectacole de divertisment susţinute de profesionişti, emisiuni de informaţie strict expozitive, sobre, cinstite. Producătorii n-au atîta imaginaţie încît să invite la dezbaterile politice sau economice actori patetici cu aere de experţi, cîntăreţi care se joacă de-a baricada civică, scriitoraşi de mîna a doua şi gazetăraşi ameţiţi de ei înşişi. Asta se cheamă, între altele, normalitate. În ziare se scrie decent, într-o limbă îngrijită, cultivată, limpede. Forumurile care însoţesc, uneori, un articol sau altul sînt semnate cu numele întreg, au tonul unor reacţii mature, sînt la obiect, fără grosolănii de subterană, fără insulte şi ameninţări.

Nu vreau să spun că mă aflu în Paradis. Că lumea de aici se bălăceşte în rozuri blege, sau că Bucureştiul nu are şarmul lui inanalizabil... Vreau doar să spun că înainte de a fi carenţi la reformă, la Schengen, la moneda Euro, la moravurile politice, sîntem carenţi la capitolul normalitate, civilitate, bună-cuviinţă. Mai vreau să spun că orice construcţie care nu ţine cont de această carenţă, care nu încearcă să o reducă, e emfază fără substanţă, casă ridicată pe nisip.
Sursa: dilemaveche.ro

Citeste mai mult...

Hai, da-te mare!




Ma scoate din sarite defazarea. In alte cuvinte, bula temporala in care traim in Romania. Si de la care hainele pe care le purtam nu fac exceptie.

Sigur nu vei fi stiut, pana dupa citirea acestor randuri, ca, printre altele, un costum de calitate se recunoaste inclusiv dupa faptul ca nasturii de la manseta se deschid. E foarte probabil sa fi cunsoscut acest amanunt, daca ti-ai achizitionat un costum facut pe masura sau unul bespoke. Dar n-as crede.
Nu acuz, ci doar constat ca achizitionarea unui costum din gama celor indicate anterior, dat fiind bugetul de achizitie, intre 900 si 2000 de euro, in variantele lor regulare, nu sunt pe placul majoritatii buzunarelor barbatilor romani. Dar ce e viata asta, daca nu o lupta permanenta pentru mai mult si mai bine? Macar afli acum unde vrei sa ajungi.

Ce e cu acesti nasturi ce se deschid? Reprezinta atentie la detalii, manopera dedicata si individualizarea tinutei. In limbajul specific, cunoscatorii vorbesc despre surgeon cuff, cu trimitere directa la insasi ratiunea pentru care nasturii ar trebuii sa se deschida la orice manseta a unui sacou – faptul ca poti sufleca manecile, atunci cand te speli pe maini. Asemenea unui practician chirurg inaintea savarsirii operatiei.


Vorbeam de defazare. La noi, vestile ajung tarziu sau deloc. In speta, colectiile sunt cele de acum un an, curentele sunt cele trecute, tendintele ajung cu intarziere de cel putin doi ani in Romania. Si atunci ne repezim sa cumparam. Nu vreau sa divaghez, dar era necesara o introducere, spre a intelege ce urmeaza sa subliniez.
Manseta ce permite desfacerea nasturilor a trecut, in zonele civilizate, de la statutul de finete in ale vestimentatiei masculine, la stadiul de aroganta gratuita, cuplata pe alocuri cu puseuri de show-off, asa cum gemea Wall-Street-ul acum ceva vreme, dupa spusele martorilor. Orice manager “ajuns” purta nasturii mansetei desfacuti, pentru a indica privitorilor din cercul sau vizual faptul ca ce poseda nu e altceva decat un costum exclusivist, cu un pret pe masura.


Au venit apoi batranii si au temperat apele, reiterand faptul ca butonii mansetei se desfac doar la baie, in fata lavoarului, cand te speli pe maini. Nu pe strada si mai ales nu in mediul business. Ar fi o palma peste ochii privitorului cunsocator. Si, crede-ma, de la anumite sume in sus, toti sunt cunoscatori de vestimentatie in cele mai mici amanunte.
La noi, nimic. Dincolo, s-a ajuns deja la polemici pe tema, s-au intors situatiile si liniile cu susul in jos. La noi, nici n-au ajuns in marea masa, a marilor oameni de afaceri. Mai avem.
Ce denota o manseta a carui nasturi se deschid? Grija pentru tinuta si aparitia personala. Daca nu dispui de bugete semnificative, iti poti ruga croitorul sa opereze ce ai in garderoba, spre obtinerea rezultatului dorit – decuparea materialului mansetei si aducerea butonierelor la stadiul functional, nu butaforic. Te costa undeva intre 50 si 70 RON.

Daca tot ai ajuns la el, il poti ruga sa-ti scurteze manseta, pentru ca manseta camasii sa se vada elegant pe dedesubt. Stiu ca vei purta o discutie lunga cu el, care va denatura in cearta in toata regula, in care el va sustine o lungime mai mare a manecii, iar tu una mai scurta. Tine-o pe-a ta. La urma urmei, esti deja un client cunoscator. Costuri intre 80 si 120 RON.

Nu in ultimul rand, intreaba-l daca poate sa-ti tigheleze butonierele mansetei in una din culorile tale preferate: rosu, albastru, portocaliu, verde. E o operatiune migaloasa, care merita insa efortul. Efectul vizual ulterior e de milioane. Pret – minim 50 RON.


Iar daca doresti intr-adevar sa-i incerci competentele, cere-i croitorului tau sa-ti adauge mai mult de trei nasturi la manseta si sa genereze astfel o serie de patru sau cinci. Se vede altfel. Manopera – 50-80 RON.

Dupa efectuarea seriilor enumerate de operatiuni, daca e vineri si s-a sunat de iesire, iti dau voie sa desfaci nasturii de la manseta sacoului, sa arunci cravata, sa-ti pui pereche de Levi’s si sa te arunci “in lume”. Pentru un nou plus vizual lasa deschisi si nasturii de la manseta camasii. Aduci astfel cu tine nonsalanta.


Si ce daca esti un functionar sau corporatist plictisit…….plictisitor? Oricand e loc de mai bine. Nu spune nimeni sa iei acasa ariditatea comportamentala de la birou. Dar spune chinezul si indianul cel batran, de secole, ca viata e scurta si merita traita frumos. Cu nasturii desfacuti si o manseta intoarsa, viata e, parca, un pic mai plina .

Sursa: domnideromania.ro

Citeste mai mult...

10 semne ca e momentul sa-ti cauti un nou job


Oricine poate ajunge la un moment dat la un punct de rascruce in cariera sa, in care ii este foarte dificil sa isi dea seama daca necesitatile sale profesionale ar mai putea fi indeplinite de compania in care lucreaza acum sau daca e momentul sa faca un pas inainte, la alt nivel. Chiar si specialistilor le este greu sa te ajute sa lamuresti acesta dilema, insa vin in ajutorul tau cu cateva indicii, valabile cand jobul de acum "a expirat".

1.Cand jobul iti face rau fizic

Angajatii care au supravietuit reducerilor de personal s-au vazut nevoiti si accepte o dublare a volumului de munca, iar asta poate avea efecte vizibile la nivelul sanatatii.

Totul incepe cu cateva mici schimbari, cu lipsa timpului pentru masa de pranz sau pentru exercitiile fizice pentru care iti faceai timp de obicei, pana incepi sa realizezi ca nu mai ai deloc grija de tine.

Durerile cronice de spate, durerile de cap sau de stomac si insomniile sunt toate semnale de alarma ca jobul tau nu mai este potrivit pentru tine.

Tot atat de relevante sunt si weekend-urile muncite si serile in care te simti epuizat dupa fiecare zi de munca sau scaderile frecvente de productivitate, cauzate de lipsa de motivare.

Daca nu mai simti provocarea profesionala la jobul tau, lipsa de motivare te va determina sa iei decizia de a pleca, intr-un final.

2.Cand ai prea multi timpi neproductivi

Ca si excesul de stres, lipsa de stres este un semn ca lucrurile nu mai stau asa cum ar trebui.

Daca munca ta a devenit o rutina si daca nimic nu ti se mai pare interesant, este clar ca ai depasit deja un anumit nivel si ca este cazul sa cauti un job cu mai multe provocari.

Pe de alta parte, daca realizezi ca ai prea multi timpi morti pentru ca nu ai sarcini de indeplinit, s-ar putea ca organizatia sa iti transmita subtil mesajulca nu mai are nevoie de serviciile tale.

3.Cand simti ca nu mai dobandesti noi aptitudini

Studiile au aratat ca lipsa posibilitatilor de a avansa in cariera reprezinta principalul motiv pentru care angajatii isi cauta activ un nou loc de munca.

Daca realizezi ca nu mai dobandesti noi aptitudini sau ca nu mai primesti sarcini care sa te ajute sa te dezvolti, poate ca este momentul sa cauti dezvoltarea profesionala in alta parte.

4.Cand promovarea a fost oferita altcuiva, din nou

Daca ai fost trecut cu vederea pentru promovarea pe care o meriti, atunci ai in fata cea mai clara dovada ca este momentul sa pleci.

Un indiciu si mai usor de recunoscut este atunci cand un subordonat este promovat in locul tau, iar in acest moment decizia de a pleca nu mai poate fi pusa la indoiala.

5.Cand bugetul tau a fost realocat

Schimbarea este inevitabila, insa in momentul in care schimbarile organizationale apar fara sa te includa si pe tine, este momentul sa mergi mai departe.

Daca bugetul tau operational sau oamenii pe care ii aveai in subordine au fost realocati sau eliminati, acesta este un semn clar ca departamentul tau nu este o prioritate.

Cauta raspunsuri la toate intrebarile tale, iar daca ele nu sunt pe placul tau, este momentul sa pleci.

6.Cand realizarile trec neobservate

Daca organizatia are rezultate financiare bune, insa tu nu primesti recunostinta pe care o meriti, fie sub forma financiara sau oricare alta forma, e momentul sa reevaluezi situatia ta.

Printre semnalele de alarma in aceste cazuri se numara si lipsa aprecierilor pentru un lucru bine facut, promovarea oferita altcuiva, respingerea cerererii de marire de salariu binemeritata si lipsa diferitelor sarcini care te-ar ajuta sa demonstrezi ca poti mai mult si sa evoluezi.

7.Cand muncesti mai mult decat esti recompensat

In momentul in care contributia pe care o aduci companiei a depasit veniturile salariale pe care le obtii, iti poti da seama ca munca ta nu este apreciata la adevarata valoare.

Acesta este inca un exemplu de moment potrivit sa cauti un job cu un venit mai mare, in alta parte.

8.Cand ramai fara nicio urma de entuziasm

Cariera ta poate fi afectata daca alegi sa stagnezi intr-un job care nu iti mai trezeste nici cea mai mica urma de entuziasm.

9.Cand compania incepe sa dea semne de declin

Zvonurile care apar, amanarea repetata a angajarilor promise si vestile proaste care nu inceteaza, toate acestea iti indica situatia grava in care se afla compania si reprezinta un motiv suficient de puternic pentru a lua in considerare ideea de a-ti cauta un alt loc de munca.

10.Cand valorile tale nu mai sunt aceleasi cu cele ale companiei

In momentul in care iti dai seama ca principiile si misiunea culturii corporative nu se mai afla in aceeasi directie cu valorile tale personale, s-ar putea sa fi sosit momentul pentru o schimbare profesionala in viata ta.

Daca nu mai crezi in ceea ce faci, cauta-ti un job cu insemnatate pentru tine.

Sursa: bloombiz.ro

Citeste mai mult...