Articolul de astazi pune la dispozitie o serie de sfaturi utile care pot fi puse in aplicare de candidatii care se prezinta la interviuri in vederea obtinerii jobului dorit
1. Despre interviu
„Peste doua saptamani, sunt programat pentru un interviu de angajare. Ce m-ar ajuta cateva smecherii, ca sa fiu gata de asta... Este primul interviu, pentru care ma simt nepregatit si chiar un pic descurajat. Dar am avut noroc sa fiu chemat la interviul asta... Acuma, ca e asa o perioada de criza, trebuie sa ii conving neaparat sa ma angajeze. Pe mine, nu pe altcineva. As face jobul asta si pe gratis, o bucata de vreme, numai sa nu mai stau acasa, fara sa fac nimic. Dar oare fac fata? Am auzit ca e foarte greu sa intri la firma asta si, daca intri, apoi nu mai ai nici zi, nici noapte... Dar primul lucru pe care trebuie sa-l fac acum este sa iau interviul. Dar e nedrept, o persoana necunoscuta , evident rauvoitoare, care nu va vrea sa iti dea sansa sa demonstrezi cat de bun si de util poti fi tu companiei unde, de altfel, si el este un simplu angajat, si, da, de fapt, se teme de concurenta, se teme ca daca tu vei fi cel ales, ca in scurta vreme, seful cel mare o sa vada ca tu esti mult mai competent decat cel care te-a adus in firma si evident de aia o sa te respinga si o sa-ti faca o gramada de mizerii, o sa se comporte cu tine execrabil. Mai bine, nu ma duc la interviul ala, ca sigur nu-l iau, ca am auzit ca recrutorul de la ei e foarte dificil si decat sa nu-l iau, mai bine nu ma duc. Ce sa caut eu, de fapt, in compania aia? Toata lumea stie ca si daca iei interviul, nu ramai acolo decat daca te dai bine cu seful sau si mai rau, stii tu...“
Ce sfaturi bune ai putea primi, daca te-ai afla in situatia de mai sus? Cine te-ar putea indruma, daca ai mai avea doua saptamani pana la interviul care te-ar putea duce spre ocuparea unui post foarte important; acel post va determina o schimbare esentiala in statutul tau: din somer, in angajat. Ce poti sa mai faci, in timpul acela scurt care mai este pana cand niste persoane necunoscute, in mod prezumtiv impotriva ta, iti vor hotari soarta?
La aceste intrebari poti raspunde si singur, cu o documentare usoara, in momentul acesta, pe internet; iti poti raspunde, de asemenea, cu ajutorul unui consilier de cariera. intrebarile de mai sus sunt uneori normale, alteori exagerari ale unei retineri evidente fata de provocarile unei situatii de noutate.
Cand un angajator, din orice domeniu de activitate, si-a aratat interesul pentru tine, asta inseamna ca profilul profesional pe care i l-ai prezentat a avut castig de cauza in fata a cel putin alte cateva zeci. Trebuie sa constientizezi faptul ca o convocare la interviu inseamna ca ai trecut, in termeni sportivi, de faza grupelor si ca te-ai calificat in saisprezecimi. inseamna ca scrisoarea de intentie si CV-ul pe care l-ai prezentat si-au facut treaba extrem de bine, ca experienta ta anterioara se apropie de descrierea jobului si ca profilul tau corespunde din multe puncte de vedere nevoilor postului pentru care ai candidat.
Scopul exact al interviului este acela de a determina in ce masura candidatul, adica tu, corespunde nevoilor angajatorului. Angajatorul a hotarat, pe baza informatiilor existente in CV si in scrisoarea de intentie, eventual pe baza recomandarilor, daca acestea au fost cerute inaintea interviului, sa iti ofere ocazia de a arata, pe viu, care este motivul pentru care esti cel mai potrivit pentru pozitia respectiva. Nu uita totusi ca interviul poate sa fie o confirmare, dar si o negare a compatibilitatii profilului tau de candidat cu cel al postului scos la concurs. Candidatul perfect nu este aproape niciodata angajatul ideal.
Ca atare, angajatorul va cauta sa determine, la sfarsitul intrevederii cu tine, daca tu esti alesul, daca tu esti persoana capabila sa raspunda cat mai multora dintre exigentele postului. Va incerca sa stoarca totul de la tine, sa te cunoasca, atat din punct de vedere profesional, cat si personal, sa-ti testeze limitele, sa-ti identifice si sa-ti exploateze atuurile. Va incerca sa-ti evalueze caracterul, experienta de munca si experienta de viata, relatiile, capacitatea de adaptare. Confirmarea supozitiilor celui care te-a chemat la interviu inseamna pentru tine cu ocuparea postului dorit; infirmarea, echivaleaza cu un esec.
Prezentarea la interviu poate determina stari de anxietate, nelinisti, intrebari. Dar pregatirea in vederea oricarui interviu de angajare este absolut necesara. A sti ca nici altii nu stau mai bine decat tine nu iti da vreo siguranta, asa ca mai degraba te informezi si te antrenezi inainte.
Marea problema pe care eu am identificat-o, ca specialist in consiliere de cariera, mai ales pe piata muncii din Romania, este ca, desi bazele teoretice sunt mult mai accesibile tuturor, de cand cu evolutia internetului, experienta necesara pentru a participa la un interviu cu sanse de reusita se face mai degraba empiric, din propriile incercari si nu din ale altuia. Tot mai multe persoane stiu unde sa gaseasca informatii despre cum se face CV-ul, despre cum trebuie sa arate scrisoarea de intentie, despre cum sa te prezinti la interviu. Vivat Google! Definesti termenul de cautare si s-a rezolvat problema.
Dar experienta, de unde o capeti? O varianta este sa mergi la mai multe interviuri, sa faci greselile normale si apoi sa stai sa le analizezi. Dar de ce sa analizezi greselile tale, cand poti sa le analizezi pe ale altora? si de ce neaparat sa le analizezi pe ale altora, cand ai putea sa le analizezi pe ale tale, intr-o ipostaza virtuala? N-ar fi mai simplu sa te duci la un training, sa te pui in pielea personajului (tu, candidat la postul de ce stii tu sa faci mai bine) si sa te antreneze pentru „marea provocare“?
Stiu principiul „teoria ca teoria, dar practica ne omoara“; pentru o mai buna intelegere a celor catorva povestioare despre „cum sa te prezinti la interviu“, e necesara insa o scurta prezentare teoretica a conceptelor legate de interviul de angajare.
Pleaca de la ideea ca fiecare lectura a unui material de tipul acesta, fiecare „esec“ pe care il ai la un interviu de angajare, fiecare experienta dobandita in „confruntarea“ cu un angajator, fie el fictiv (in cazul unui trainer) sau real (in cazul unui HR manager sau a unui director, patron, angajat), poate sa fie baza unui succes viitor, poate sa faca diferenta intre „admis“ si „respins“, cand e vorba de angajare.
In primul rand voi vorbi despre tipurile de interviu definite pe piata; trebuie sa mentionez ca, in functie de tipul interviului, strategia care trebuie abordata este diferita, nu in esenta, ci in detalii.
Un recrutor de la o importanta firma de recrutare a resurselor umane (nu le dam numele, din motive de reclama) spunea, la un moment dat, intr-o conferinta, ca pentru fiecare pozitie, de la cele mai putin importante la cele de top, primeste zeci si chiar sute de CV-uri si de scrisori de intentie. De aceea, era mai usor pentru el sa faca recrutare pentru Top Management, unde lista de candidati este foarte scurta, chiar daca responsabilitatea recrutorului este mai mare, decat pentru posturi de middle management sau pentru pozitii de executie ale unor companii mari. Pentru ca, spunea el, dupa ce sunt eliminate CV-urile necorespunzatoare (care nu indeplinesc criteriile minimale – studii, experienta, diferente vizibile intre profilul candidatului si cel al postului oferit, diferenta de localitate etc.), tot ramaneau numeroase persoane in „lista scurta“.
Ca urmare, singura varianta este de a face o preselectie, este aceea de a apela la interviul prin telefon, acesta functionand, de asemenea, ca pre-interviu. Foarte multi candidati uita de acest aspect si, daca ar fi pusi in situatia de a fi sunati de pe un numar necunoscut si intrebati de lucruri legate de cariera lor, nu ar fi capabili sa se detaseze de locul in care sunt prinsi (in metrou, pe strada, la o cafea cu prietenii etc.) si nu ar raspunde corespunzator situatiei, ratand aceasta etapa, fara sa stie de ce.
Un interviu normal poate sa dureze intre o jumatate de ora si o ora, atat timp fiind necesar unui recrutor sa isi faca o impresie despre tine. Nici un recrutor nu va fi extrem de fericit sa descopere ca, bazandu-se exclusiv pe scrisoarea de intentie si pe informatiile din CV, a pierdut timpul programandu-te la o intalnire. Si atunci logica spune ca, decat sa te cheme, pierzand si timpul tau si pe al lui, mai bine te suna si verifica multe dintre supozitiile sale, in ceea ce te priveste. Ca urmare, anumite informatii despre tine, care fie sunt sub semnul intrebarii, fie tin de zona care poate fi verificata si la telefon, sunt validate inca de la primul contact audio.
Interviu prin telefon
O poveste in acest sens, am auzit de la o studenta de la Limbi straine, care si-a depus CV-ul pe unul dintre site-urile de profil din tara (cu www....jobs.ro, evident), candidand pentru postul de insotitor de grup, pentru o agentie de turism din Bucuresti. Pe scurt, descrierea jobului era: „student in an terminal sau absolvent de facultate, cunoscator de franceza si italiana, nivel avansat, pentru slujba part-time – 3/4 ore pe zi – pentru insotire grupuri de straini in vizite la obiective turistice din Bucuresti; posibile deplasari de 1-3 zile, in special in weekend, in zone turistice din tara. Constituie avantaj cunoasterea unei a treia limbi“ Studenta A.M. a depus CV-ul, insa in acelasi timp a depus CV-uri pentru multe alte pozitii: secretara, asistenta director, consilier de vanzari etc. – posturi care cereau engleza sau franceza, specializari studiate de ea la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine – cu speranta ca va fi chemata la interviu. Trebuie mentionat faptul ca A.M. nu avea nici o experienta de lucru relevanta, nu mai fusese angajata niciodata, singurul avantaj personal era ca, pe langa cele doua limbi studiate, engleza si franceza, stia italiana si spaniola la nivel conversational, lucru pe care il precizase in CV.
Urmarea a fost ca, intr-o dimineata, dupa vreo saptamana de la depunerea CV-ului, in jurul orei 8.30, cand inca dormea, pentru ca avusese noapte de club inainte, a fost sunata de cineva, care s-a recomandat ca fiind Adi, care are numarul de la o cunostinta comuna, prietena ei, Ioana, care i-a spus ca ea, A.M. stie italiana si ca el are un client italian cu care nu se intelege deloc, care face deja scandal prin firma, pentru ca seful cu care trebuia sa se intalneasca nu a venit si, daca e dispusa, sa vorbeasca un pic cu el sa il lamureasca ce vrea persoana respectiva. A.M. a acceptat sa il ajute pe Adi, prietenul Ioanei, desi nu se lamurise inca cine era Ioana, prietena ei si cu atat mai mult, Adi. Dupa o conversatie de circa cinci minute, cu un domn care vorbea italiana cu un puternic accent regional, Adi revine, A.M. explicandu-i, in rezumat, care erau problemele italianului; Adi ii spune ca de fapt a fost un test, ca urmare a CV-ului pe care l-a depus in urma cu ceva vreme si ca ar dori ca restul discutiei se poarte in franceza, cu conditia ca ea sa mai fie interesata de postul respectiv. Evident, discutia a continuat in franceza, a raspuns si la cateva intrebari in engleza, despre experienta sa din timpul facultatii, despre alte activitati care au inclus limbile straine, despre pasiunea de a calatori si despre modul in care a ajuns sa cunoasca italiana si spaniola.
Din ceea ce mi-a povestit A.M. despre experienta ei am identificat caracteristicile unui pre-interviu trecut cu succes, urmat de stabilirea unui interviu fata in fata. Date fiind abilitatile ei lingvistice, dar si calitatile ei de comunicare, A.M. a fost angajata, initial part-time si ulterior full-time.
Scopul trucului la care a apelat primul recrutor, Adi, a fost de a testa, in primul rand, calitatile lingvistice ale studentei; insa nu numai acestea puteau fi testate la telefon. Si anumite detalii legate de capacitatea de comunicare, experienta anterioara, motivatiile, hobby-urile care ar putea avea legatura cu jobul pentru care aplici, cunostintele generale legate de domeniul din care face parte acesta, daca stii sau nu ceva despre societatea si comunitatea in care ar trebui sa te integrezi sunt aspecte la care va puteti astepta sa dati raspunsuri la un pre-interviu prin telefon. Uneori, acest pre-interviu poate sa devina 90% din interviul propriu-zis, ultimul avand doar rolul de a pune fata in fata actorii si de a lamuri unele aspecte procedurale.
Daca esti in situatia de a sustine un pre-interviu telefonic, trebuie sa stii deja cateva lucruri:
Ø Pre-interviul telefonic este la fel de important ca interviul propriu-zis;
Ø Daca tocmai te-a trezit din somn si nu esti persoana care sa fie capabila sa comunice informatiile esentiale in aceste conditii, mai bine roaga-l pe cel care suna sa revina;
Ø Daca esti la volan sau in tren si nu poti vorbi sau nu te poti concentra suficient asupra subiectului, de asemenea, roaga-l sa revina sau sa iti permita tie sa revii, cand vei avea cadrul corespunzator; este optiunea lui sa iti dea numarul de telefon ca sa suni tu, sau te va suna el ulterior;
Ø Daca esti intr-o alta intalnire sau daca iti da mancarea in foc, de asemenea, mai bine amani convorbirea.
Recrutorul de mai sus nu si-a inceput interviul intr-o maniera formala, pentru ca, evident, intentia lui era sa testeze si alte zone ale personalitatii subiectului: capacitatea de adaptare la o situatie noua, capacitatea de comunicare, nivelul lingvistic etc. Sunt insa si interviuri telefonice formale, care urmaresc lamurirea anumitor aspecte ale CV-ului, in asa fel incat sa determine chemarea sau nu a candidatului la interviu. Site-ul unei cunoscute universitati din Anglia, recomanda, in astfel de situatii, sa iti imaginezi ca, de fapt, esti in aceeasi camera cu interlocutorul, ca il ai in fata ta si ca totul decurge ca la un interviu obisnuit; fa toate lucrurile pe care le-ai face daca discutia s-ar derula in biroul lui: aseaza-te confortabil, relaxeaza-te, fii energic, manifesta-ti entuziasmul, accentueaza cuvintele.
Tot ca resursa web, se pot identifica intrebarile cele mai uzuale, in astfel de cazuri; ca urmare, ne putem imagina cu usurinta o conversatie cu un astfel de interlocutor, sub forma „ascunsa“ a unui ghid de conversatie pentru astfel de situatii:
„– Buna ziua, sunt dl. X, de la intreprinderea/societatea/institutia Y. Puteti vorbi cateva minute?
– V-am sunat ca sa va comunicam faptul ca scrisoarea de intentie si CV-ul dvs. pe care ni l-ati trimis pentru a candida pentru pozitia de ZZZ ne-au trezit interesul.
– Am avea nevoie de cateva precizari asupra unor informatii pe care scrisoarea dvs. de intentie si CV-ul trimis pentru ocuparea postului de ZZZ le cuprind.
– in CV-ul dvs. precizati ca sunteti vorbitor de franceza/italiana/spaniola etc. Pot sa va rog sa imi raspundeti la cateva intrebari in limba respectiva?
– Am dori sa verificam cateva din informatiile pe care dvs. le-ati trecut in CV.
– Cum spuneati ca se cheama programele de calculator in care ati lucrat la cealalta firma?
– Cati ani de experienta aveti in domeniul acesta?
– Cunoasteti situatia actuala a intreprinderii /societatii /institutiei noastre, fata de concurenta?
– Cine v-a spus aceste detalii? De unde le-ati aflat?
– Cunoasteti vreo persoana printre angajatii intreprinderii /societatii /institutiei?
– Cum credeti ca va va afecta acest lucru?
– De ce va intereseaza un astfel de post?
– Vi se pare ca postul acesta este potrivit aptitudinilor dvs.?
– Ce anume va intereseaza in primul rand, la angajarea pe acest post?
– Care au fost opiniile prietenilor, cand au auzit ca doriti sa va angajati la noi?
– Care e cea mai mare provocare pe care o vedeti in raport cu postul pe care noi il oferim?
– Spuneti in CV ca aveti competente si abilitati sociale /organizatorice /artistice. Dati-ne un exemplu concret in care aceste abilitati s-au manifestat.
– Cum v-au ajutat competentele si abilitatile sociale /organizatorice /artistice la care faceti referire in CV la fostul loc de munca?.
– Aveti intrebari pe care ati dori sa ni le adresati, inainte de a participa la un interviu cu noi?“
Intrebarile pe care le-am enumerat mai sus nu sunt, evident, tot ceea ce poate intreba un recrutor la telefon; de aceea este foarte important sa ai pregatite anumite raspunsuri, pentru ca cele pe care le stii deja iti vor da mai mult timp de gandire si de reactie.
In ultima instanta, telefonul iti va permite trucul cel mai sigur pentru a castiga timp de gandire, daca intrebarea pe care recrutorul ti-a adresat-o te-a pus in dificultate sau formularea la care te-ai gandit nu e cea mai fericita si mai avantajoasa pentru tine: „Ma scuzati, va rog tare mult, nu am inteles foarte bine intrebarea, s-a intrerupt, puteti sa mai repetati inca o data?“ Trucul asta e de preferat sa fie pastrat pentru situatii chiar grele, pentru ca repetarea lui de mai multe ori pe parcursul aceleiasi discutii nu iti va aduce beneficiul scontat: fie recrutorul va avea impresia ca nu sta de vorba cu persoana care trebuie, pentru ca acea persoana care avea acel CV perfect care il determinase sa sune are de fapt probleme de receptare a mesajelor, fie linia telefonica nu functioneaza la parametri normali si ar fi bine sa inchida.
De obicei, interviul prin telefon se incheie intr-o nota amabila, prin comunicarea deciziei de a fi chemati la interviul fata in fata sau prin comunicarea unei posibile convocari ulterioare:
„– Va multumim pentru timpul acordat si pentru informatiile pe care ni le-ati pus la dispozitie. Daca decizia noastra este sa va acceptam candidatura, veti fi informati in cateva (doua, trei, cinci) zile.
– Va multumim pentru timpul acordat si pentru informatiile pe care ni le-ati pus la dispozitie, care au fost relevante. Ne-ar placea sa ne vedem peste doua/trei/cinci zile, la sediul nostru din (XZY), pentru a continua discutia. Va convine ora (XZY)?“
Evident, daca primesti primul tip de enunt, nu ai ce face decat sa astepti, daca il primesti pe cel de-al doilea, ar trebui deja sa te gandesti cum raspunzi la unul dintre interviurile care urmeaza.
Interviul de grup
Interviul de grup (denumit si Interviu Panel) este acel interviu in care candidatul este confruntat cu o comisie de intervievare; mai multi interlocutori, intre trei si cinci (desi pot sa fie si mai multi uneori), reprezentand diferite departamente ale firmei angajatoare, pot interoga candidatul asupra diferitelor aspecte legate de domeniul lor de activitate. Dupa parerea unora, acest tip de interviu este comun in special domeniilor de activitate publice (universitate, autoritati publice locale si centrale, unitati cu actionariat majoritar de stat etc.); motivatia tine, in primul rand, de prevederi legislative, angajarea facandu-se ca urmare a evaluarii candidatilor de catre o comisie formata din cel putin trei membri si un secretar.
Dar si in companiile private se apeleaza deseori la interviuri de grup. Putem vorbi de acele companii din domeniul bancar, corporatii, firme apartinand unor lanturi de retail, supermarket-uri, care recruteaza un numar mare de personal, la perioade variabile de timp. De asemenea, sansa ca primul tau interviu sa fie unul de grup este foarte mare, pentru ca acest tip de abordare a recrutarii este caracteristic companiilor care doresc sa angajeze proaspat absolventi de universitate sau studenti in ani terminali, pentru stagii de internship platite. Surpriza consta, insa, in faptul ca nu numai recrutorii sunt mai multi, ci si candidatii pot fi mai numerosi. Nu cred ca, la primul interviu, sau chiar la al patrulea sau al saptelea, candidatul intra relaxat in sala, cu o cafeluta si un biscuite in dotare, ii eclipseaza pe toti ceilalti si pleaca victorios cu contractul semnat pe perioada nedeterminata.
Trebuie sa te gandesti ca intri intr-o sala unde, pe langa cei trei, cinci, sapte recrutori, care au sarcina de a selecta candidatii ideali, mai sunt si douazeci sau treizeci de candidati care vor, de fapt, acelasi lucru ca si tine: sa plece acasa cu un loc de munca asigurat. Interviul in grup poate testa o gramada de abilitati ale candidatului.
Sa luam pe rand, cele doua cazuri de care vorbeam mai sus.
Avem, in prima situatie, un grup de recrutori (format din cel putin trei persoane) si un candidat. Candidatul va raspunde in fata unei comisii, fiecare membru al comisiei adresand mai multe intrebari. E posibil ca fiecare membru al respectivei comisii sa aiba un rol bine stabilit, sa adreseze anumite intrebari, sa testeze si sa observe anumite lucruri, interesante din punctul de vedere al angajatorului. Singura problema pentru tine, candidat, intr-un astfel de caz, este ca habar nu ai care este rolul fiecaruia si ce trebuie sa scoata ei de la tine.
Am auzit de foarte multe ori, in discutiile pe care le-am avut cu studentii si cu colegii de facultate, ca prefera interviul de grup pentru ca decizia de angajare este comuna si mai putin susceptibila de a fi subiectiva; ca decizia in grup nu este influentata de sentimentele personale (simpatie sau antipatie). Intr-adevar, este un lucru extraordinar, o sa merg acasa si o sa fiu extrem de fericit ca nu am fost respins la interviu pentru ca nu m-a placut directorul general, cu care m-am intalnit, ci m-a respins o comisie careia nu i-a placut faptul ca aveam camasa rosie.
Parerea mea, in astfel de cazuri, este ca, daca va avea de ales intre doua persoane care, din punct de vedere profesional si din punct de vedere al compatibilitatii cu postul ce urmeaza a fi ocupat sunt egale, acea comisie formata din mai multe persoane, va hotari tot pe criterii subiective cine e „ALESUL“. Am participat de cateva ori la procese de recrutare, ca membru intr-o comisie de angajare; de foarte multe ori, am auzit:
„– Dintre cei doi, l-as prefera pe X , pentru ca mi s-a parut mai ZZZ decat celalalt.
– Cred ca Y este mai bun decat X, pentru ca YZY.
– Nu mi-a placut de Z, vorbeste ciudat si nu e atent.“
Lasand la o parte chestiunea subiectivitatii, interviul in grup presupune anumite particularitati. Voi prezenta mai jos cazuri concrete, unul pe care l-am gasit pe un blog specializat, pe care il voi adauga intr-o traducere aproximativa, si unul cu care m-am confruntat personal.
Ca urmare, primul caz, al unui absolvent de studii superioare dintr-o tara europeana: „Crezi ca ai putea sa iei un cocktail cu tine la un interviu si sa pleci cu slujba in buzunar? Ei bine, pentru mine, a fost diferenta dintre anonimat si a iesi din multime, in cadrul unui interviu in grup. Cum insa toata lumea avea acelasi scop acolo, lucrul asta nu a fost chiar simplu. Revenind la cocktail si la experienta mea, intr-un interviu de grup: la sfarsitul unui interviu de grup istovitor care a durat vreo sase ore, care a inceput cu saizeci de oameni, am fost unul dintre cei cinci care a primit un loc de munca. Deci: fiecare trebuia sa tina un discurs de trei minute; am decis sa spun ca pentru mine, este ca un cocktail in care amestec toate calificarile mele, toate competentele mele, toate aptitudinile mele si ca acest cocktail are toate atributele necesare pentru a ocupa cu succes postul pentru care candidam.
De ce cred eu ca a functionat? Pentru ca, evident, discursul a fost memorabil, mai degraba pentru comparatia cu cocktail-ul, decat pentru el insusi; dar a fost, evident, memorabil. Daca nu iesi in evidenta in timpul unui interviu in grup, te vei pierde in multime. Nu poti sa iei cu tine un cocktail, in timpul unui interviu de grup, asa ca ar trebui sa te gandesti cum ai putea sa ii impresionezi pe cei care te intervieveaza. Am fost totalmente nepregatit pentru urmatoarea intrebare de calificare adresata de unul dintre membrii comisiei:« – Care este culoarea ta preferata si de ce?» Am raspuns, emotionat si dezorientat, incercand sa imi recapat calmul si capacitatea de a gandi lucid: «Argintiul. Imi place extraordinar de tare argintiul. Chiar imi plac lucrurile stralucitoare.» Mi-am dat seama mai tarziu ca ar fi trebuit sa explic ca am avut ceva experienta in vanzarea de electronice si asta m-a facut sa imi placa sa am pe langa mine lucruri argintii sau cromate.
O alta intrebare care mi-a fost adresata a fost «Care consideri ca este cea mai mare realizare a ta de pana acum?» Mi-am dat seama, intr-o clipa, ca nu e bine sa raspund ca cei de dinaintea mea: ca am terminat liceul, ca am obtinut note mari la matematici, ca am intrat printre primii la facultate. Si am raspuns: «Faptul ca inca mai tin legatura cu prietenii mei din liceu, faptul ca ne vedem cel putin o data pe saptamana si ca inca ne ajutam unii pe altii, cand e cazul. Mi-am dat seama ca a fost un raspuns potrivit, cand unul dintre recrutori mi-a cerut sa dau mai multe detalii, sa povestesc ceva mai multe despre intalnirile noastre.“
Analizandu-si prestatia pana la capat, studentul, sa ii spunem John, mai identifica numeroase alte situatii care l-au avantajat in timpul interviului pe care l-a sustinut si l-a castigat: faptul ca, de la un anumit moment incolo, nu a mai avut emotii pentru ca si-a dat seama ca nu-l ajuta; faptul ca era foarte sigur pe experienta lui profesionala anterioara si, ca urmare, a avut raspunsuri prompte la orice intrebare; sinceritatea cu care a abordat conversatiile etc.
Ca set de reguli de aplicat intr-o astfel de situatie, John ne recomanda:
– sa profitam de orice ocazie pentru a iesi in evidenta din grup, fara a leza pe altcineva;
– sa prezinti de cate ori ai ocazia, atuurile tale profesionale si educationale;
– sa ne pastram calmul;
– sa raspundem clar si concis la orice intrebare adresata, dar fara sa ne grabim (a se vedea raspunsul de mai sus);
– sa nu incercam sa „cream“ un personaj eroic din noi, ci sa ne prezentam asa cum suntem, pentru ca recrutorii cu experienta isi pot da seama de inselaciuni si de falsuri;
– aveti grija la interactiunile cu ceilalti candidati, pentru ca si ele pot fi element de evaluare;
– interviurile in grup pot dura ore intregi; menajati-va fortele, fara insa a va sustrage de la vreo activitate ceruta;
– uneori, interviurile in grup presupun jocuri de rol; prin acestea vi se testeaza capacitatea de a lucra in echipa si abilitatea de a de a rezolva probleme; in astfel de situatii, trebuie sa te implici sincer si sa spui ce crezi;
– daca decizia spre care se indreapta grupul nu este cea pe care o considerati oportuna, nu va feriti sa va manifestati opozitia; faceti insa acest lucru dand argumente si oferind solutii, nu doar prezentand obiectii;
– amintiti-va ca uneori se testeaza capacitatea de munca in echipa; daca nu va integrati in echipa respectiva, e posibil sa pierdeti interviul;
– jocul de rol poate testa si capacitatea de lucru sub presiune, precum si anumite abilitati native (intuitia, de exemplu); trebuie deci sa exersezi inainte cu niste prieteni, daca nu ai facut cand erai mic cursuri de actorie.
As adauga aici ca nu prea exista reteta pentru succes, in cazul interviului in grup de tipul celui descris mai sus; mai degraba succesul este dat de capacitatea de a merge pe sarma subtire care leaga individualitatea ta creativa de agresivitatea necesara pentru a deveni vizibil. Este linia calauzitoare care se traseaza intre capacitatea de a lucra cu altii, de a acorda ideile unui grup cu ale tale.
Cel de-al doilea caz de interviu in grup pe care il prezint este al unui fost student de anul I, absolvent acum de Litere. L-am rugat, cu ceva vreme in urma, sa imi povesteasca, pentru o brosura de prezentare a facultatii, cea mai relevanta experienta pe care a avut-o in cadrul unui interviu de angajare. Am primit o poveste de cateva pagini, pe care o voi comprima, din motive de spatiu.
Voi rezuma portretul studentului, la momentul in care se sustinea interviul, precum si unele dintre trasaturile relevante pentru persoana si pentru job: C.M. este student in anul I la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Nu avea experienta anterioara deosebita si nici nu se remarcase in vreun domeniu de activitate. Se remarca totusi o colaborare lunga cu un radio de provincie, care emitea local in orasul resedinta de judet. Cea mai mare realizare fusese un interviu realizat cu solistul unei trupe de muzica foarte renumite din Anglia, aflata in turneu in Bucuresti. Are cunostinte medii despre muzica si candideaza pentru postul de redactor la un radio bucurestean, care dorea sa se relanseze pe piata; relansarea fusese anuntata printr-o campanie de publicitate sustinuta si se dorea improspatarea grilei de programe si aducerea de voci noi in eter.
Si acum povestea: „Am ratacit ceva vreme pe langa statuile de la Universitate. Pe de o parte, pentru ca nu stiam sigur care este intrarea si pe de alta, pentru ca ma retinea ceva sa merg sa candidez pentru asa o slujba. Nu ma simteam destul de bun ca sa fac trecerea la o slujba adevarata. Mai lucrasem inainte, stiam ce-s alea butoane, stiam ce e aia sa te apuci sa vorbesti in microfon si sa nu mai apuci sa respiri sau, mai rau, sa uiti brusc ce spuneai, sa ti se rupa sirul gandurilor. Acuma, eram chiar nesigur pe mine. Nu mai fusesem la un interviu de felul asta si aveam niste emotii de ziceai ca o sa fac infarct. Asteptam, de fapt, sa vad pe altcineva care intra si care apoi iese cu o fata de invingator; asteptam confirmarea unuia din exterior care sa ma faca sa capat convingerea ca e mai bine sa plec, pentru ca oricum nu am ce cauta acolo. N-am avut noroc. Nu a iesit nimeni. Dupa vreo ora si ceva de stat pe trotuar si invartit pe loc, cu CV-ul in mana (nu se facuse depunere prealabila a CV-ului), identific pe inca unul care arata cam ca mine: cu parul lung, blugi, camasa, bocanci usori, de vara, la trei kilograme unul si, mai ales, niste hartii cam la fel de bine pastrate ca ale mele. Deci, clar, cineva din concurenta. Ma apropii si intreb: «Si tu, tot la Radio T, pentru interviu?» El, uitandu-se ciudat la mine: «Da, tot la Radio T.» si eu atunci, victorios, pentru ca gasisem motivatie: «Pai sa intram, atunci.»
Am intrat, am urcat pe niste scari inguste pana undeva in podul cladirii unde erau birourile. Desi ulterior am mai fost acolo si totul mi s-a parut normal, atunci mi se parea ca e intuneric si ca pica peretele pe mine. A.M. cum am aflat mai tarziu ca se numea, cantaret cu trupa in spate si ceva mai multa experienta, ma impingea inainte, desi nici el nu parea mai breaz decat mine. Am ajuns sus, ne-am inscris pe lista, erau deja vreo treizeci, dar deja trecusera peste vreo douazeci. Cald, transpirasem rau de tot, desi acuma cred ca din cauza emotiei. Am asteptat inca vreo ora si jumatate pana mi-a venit randul si de cel putin zece ori mi-a venit sa fug de acolo. Dar, pe de alta parte, il cunosteam deja pe A.M. Facusem front comun si ii analizam pe cei care ieseau. Toti ni se pareau mai buni ca noi, dar nici unul nu avea curajul sa zica «Eu plec». Asa ca am ramas. Am intrat primul, intr-o camera de 3x4 metri maxim, in care erau vreo cinci persoane. M.B. despre care stiam foarte multe, data fiind notorietatea lui, fiind in acelasi timp patronul radioului si seful redactiei, N.S. editor sef, precum si o doamna, care stiu ca era acolo cu o treaba, dar care nu am aflat ce rol avea. Dupa buna ziua de rigoare, M.B. mi-a strans mana si mi-a zis sa iau loc, N.S. mi-a intins mana si mi-a zambit. Eu, ca un gentleman, m-am dus sa dau mana si cu doamna, ca sa nu ramana ea nesalutata; doamna s-a uitat lung la mine, mi-a strans mana si mi-a zis pe voce scazuta si usor complice, desi era clar ca o sa auda toata lumea din camera: «Sa stii ca, de fapt, doamnele intind mana prima data.“ Mi s-a urcat evident, sangele in obraji, m-am fastacit, nu mai stiam ce sa fac, cand a intervenit M.B. care a intins mana dupa CV si m-a intrebat cu voce blanda, dar evident foarte plictisita: «Si ia zi, draguta, stii radio?“.
Mi-au pus o gramada de intrebari pe care nu mi le mai amintesc, in principiu despre cum ajunsesem eu sa fac radio acasa, pentru ca eram ca hipnotizat. Desi cei doi vorbeau cu mine si eu le mai si raspundeam, nu am reusit sa imi desprind privirea de la doamna respectiva, care, culmea, nu m-a intrebat nimic. Dupa vreo sapte minute de intrebari, care mie mi s-au parut sapte ore, M.B. m-a expediat usor:«Du-te si fa proba de voce, ca altfel, vad ca gramatica stii. Daca Gigi zice ca intri, vii de luni la lucru, daca nu, ne pare rau.» N-am luat proba de voce, n-am ajuns la radio, dar am avut cu ce sa compar toate interviurile pe care le-am dat de atunci incoace. Si nici A.M. n-a luat interviul. Tot pentru ca nu avea voce de radio.
Greseli pe care C.M. n-ar fi trebuit sa le faca:
– sa mearga la interviu fara sa stie foarte clar care este profilul postului;
– sa isi manifeste nesiguranta si starea de stres exacerbata; o varianta ar fi fost sa ceara cateva momente de pasuire, pana si-ar fi revenit sau sa se concentreze asupra persoanei pe care o considera cea mai favorabila, fara a neglija cursul normal al dialogului;
– sa se concentreze exclusiv asupra unei persoane; a privi in egala masura pe toti cei care sunt la masa, concentrandu-se cu preponderenta spre cel care a pus intrebarea este regula de baza pentru interviul in grup;
– sa ii fie frica si sa intre in sala de interviu dominat de emotii si transpirat;
– sa se raporteze la un alt candidat; cand intri intr-un interviu, ceilalti sunt concurentii tai firesti si in nici un caz nu vor sa iti devina aliati; (diferenta evidenta fata de jocul de rol, cu mai multi contracandidati, unde trebuie sa dai totul pentru a iesi bine echipa, pentru ca atunci o sa iesi si tu bine).
O alta experienta interesanta e cea care urmeaza, de asemenea a unui angajat englez: „Ceea ce urmeaza e mai mult o «experienta de interviu» decat o analiza a unui interviu; s-a intamplat acum cativa ani, cand am fost intervievat pentru o pozitie de formator, de catre un grup de trei recrutori. Unul dintre intervievatori statea direct in fata mea, sa zicem la pozitia orei 12.00, un altul la pozitia 9.00, in stanga mea, si celalalt la dreapta mea, in pozitia orei 15.00 de pe ceas. Eu eram la mijloc, in centrul cadranului ceasului. Toti membrii comisiei erau la aproximativ patru metri de mine. A fost clar pentru mine ca fiecare doi intervievatori, altii decat cel cu care vorbeam, luau notite, observand si dand calificative, ca sa se asigure, fara indoiala, ca limbajul trupului nu era in conflict cu raspunsurile mele. Am mentinut tot timpul contactul vizual cu persoana care imi vorbea. Mi-au adresat intrebari pe rand. Nu puteam sa vad persoana de la ora 13.00, cand vorbeam cu persoana de la ora 9.00, dar eram atent si la persoana de la ora 12.00. Cand am fost invitat sa stau jos, mi-am dat pe loc seama de psihologia din spatele asezarii locului unde trebuia sa se tina interviul si nu le-am permis sa ma domine. Am primit postul si am trecut acest interviu la categoria «experienta de viata».
E evident ca pozitia de formator pentru care candida personajul presupunea o experienta anterioara fix in genul acesta de evenimente; ca urmare, recrutorii au gasit o modalitate de a-l scoate din tipar, incercand sa controleze situatia si sa pastreze pozitia de avantaj pe care le-o dadea relatia cu candidatul.
Rezumand, in interviul panel, candidatul este intervievat in fata unei comisii; acestuia ii sunt adresate mai multe intrebari, din ariile de interes ale fiecaruia; desi numarul mare de intrebari poate sa para un dezavantaj, in realitate, tipul acesta de interviu poate evidentia complexitatea necesara pentru ocuparea postului dorit.
Nu se poate vorbi de eficienta sau ineficienta a acestui tip de interviu, desi multi, inclusiv eu, cu ceva timp in urma, il consideram a nu fi varianta optima; motivul era legat de posibilitatea aparitiei unor confuzii, de inducerea unei stari de agitatie si de nervozitate in randul candidatului/candidatilor. De fapt, e vorba de scopul pe care si l-a propus recrutorul, cand alege un tip de interviu panel; daca recrutorii considera necesar, fiecare candidat va fi intrebat ordonat de fiecare membru de comisie cate ceva, apoi va fi expediat afara, in asteptarea unui rezultat. Sau unul dintre membrii comisiei va fi chiar agresiv, ajungand sa enerveze orice candidat ar avea in fata, testand capacitatea de adaptare la situatie, de exemplu.
Interviul multiplu
Alte doua tipuri de interviu sunt ilustrat de povestirea urmatoare: „La jobul asta despre care o sa povestesc acum am aplicat fara sa imi acord in sinea mea vreo sansa reala. Primeam oferte de munca de la cateva site-uri de profil si le verificam mai mult ca sa nu spun ca nu o faceam, nu aveam intentii serioase. Jobul asta mi-a sarit in ochi din cauza numelui companiei, ii cunosteam foarte bine produsele. Buna motivatie, nu? Am trimis CV-ul care, intre noi fie vorba, nu era foarte atent prelucrat insa era foarte detaliat. Dupa cum am mai zis, nu ma asteptam la cine stie ce. In mediul meu era foarte populara conceptia potrivit careia la companiile mari te angajezi numai daca ai «pile», iar anunturile sunt postate pentru ca asa cer politicile impuse de afara. Eram deci destul de sigura ca postul ala era deja dat, insa m-au sunat si m-au programat la interviu.
Imi aduc aminte si acum ca era dupa-amiaza si ca imi batea inima ceva de speriat. Nu mai fusesem la un interviu de multa vreme, nu stiam la ce sa ma astept, nici macar nu aveam conturat in minte un plan de discutii! Am ramas in sinea mea fidela convingerii «nu ai nici o sansa», asa ca am purces cu emotii, datorate numelui companiei si situatiei in sine. La companie (avea sediul intr-o cladire smechera de birouri) ma astepta o fata atat de simpatica si placuta ca prezenta, incat am si uitat ca am venit acolo cerand un job! Mi-a povestit un pic despre companie, despre cerintele postului, am povestit si eu ce faceam si ce nu faceam la firma la care lucram, am intrebat cate ceva in plus despre companie, despre posibilitatile de avansare in organigrama, despre atmosfera de lucru si m-am trezit stand de vorba o ora despre te-miri-ce. Nu am simtit ca sunt la interviu, m-am simtit stand la palavre cu o noua amica.
Nu-mi este foarte clar acum daca m-a programat atunci pentru urmatoarea etapa a recrutarii, cea a testarii cunostintelor, sau m-a sunat la scurt timp pentru asta. Stiu, insa, ca, in momentul in care am fost programata pentru pasul doi, am inceput sa cred ca as putea obtine jobul ala.
Etapa cu testarea cunostintelor a fost ceva mai formala, dar nu foarte. Am primit o cafea intr-una din cestile din care o beau si acum si imi aduc aminte ca i-am zambit colegei care mi-a dat cafeaua (care atunci era foarte sobra, na, ma vedea prima data). Am primit foile cu teste de specialitate, un calculator si o urare de succes. Mi s-a pus la dispozitie o ora in care sa ma desfasor. Dupa asta am asteptat sa vad daca si ce se mai intampla. Am primit la cateva zile telefonul care ma anunta ca am trecut testul de cunostinte si ca sunt invitata la interviul final, cu directorul economic. Inutil sa spun ca aproape ma vedeam angajata.
Interviul a decurs frumos, fara stres si apasare, fara interogatoriu. M-a surprins infatisarea directorului economic, o femeie care arata, in plina vara, departe de imaginea pe care mi-o facusem despre genul asta de pozitie in ierarhii corporatiste. Avea (are inca) o prezenta foarte feminina, chiar daca avea totusi si ceva din sobrietatea pozitiei pe care o ocupa. Am avut cu ea o discutie placuta in care mi s-a spus ce a fost ok si ce a fost mai putin ok la testul meu, mi s-a explicat cum decurg procesele in compania respectiva, am fost intrebata daca din domeniul meu este ceva ce as prefera sa nu fac. Am insistat un pic pe niste atributii pe care le aveam la firma la care lucram, si imi amintesc ca am vorbit foarte mult la persoana intai plural. Privind in urma acum, sunt destul de sigura ca asta a fost detaliul care a facut diferenta , persoana intai plural . Nu a fost ceva deliberat, eram cu adevarat implicata sufleteste si asta se vedea. Asta mi-a dat «nota de trecere».
Am acceptat postul, pentru ca era un urias pas inainte pentru mine. De la o afacere mica, de familie, la o multinationala. Si, uite, in felul asta am devenit corporatista.“
Este vorba, dupa cum se vede, de interviul multiplu (interviu in sir); una dintre etape este similar interviului de testare a cunostintelor. Dupa cum reiese si din povestire, tipul acesta de interviu e caracteristic corporatiilor. Persoanele care participa la interviu, din partea companiei, sunt mai numeroase, reprezentand compartimente diferite (resurse umane, PR, contabilitate, directia economica, directorul general etc.). Intalnirea are loc in aceeasi zi sau in zile diferite si fiecare etapa a interviului are loc sub coordonarea unei alte persoane.
Deoarece dezvoltarea resursei umane si fidelizarea acesteia e o politica a marilor companii, se testeaza de cele mai multe ori, pe langa caracteristicile necesare indeplinirii cerintelor prevazute in fisa postului, si capacitatea de integrare in grup si abilitatile de comunicare.
Interviurile de testare a cunostintelor nu prea pot fi exersate in prealabil. Teste psihologice, teste de abilitati matematice, teste de limbi straine se pot gasi pe internet, dar nu stiu cat ar ajuta un candidat. Acele teste nu spun decat ceea ce e adevarat despre tine, care e situatia ta in momentul testarii. Daca nu stii engleza sau nu ai notiuni de contabilitate sau nu stii sa lucrezi pe calculator, nu cred ca ajuta sa exersezi; mai simplu e sa inveti si apoi sa aplici la o astfel de slujba.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Michael Armstrong, Human Resources Management Practice, editia a VII-a, Kogan Page, UK, 1999;
2. John Bramham, David Cox, Cum sa obtii usor un loc de munca?, Editura Teora, Bucuresti;
3. Horst H. Siewert, Totul despre interviu in 100 de intrebari si raspunsuri, Editura Teora, Bucuresti;
