Pensionarea la 67 de ani, obiectivul statelor europene


La presiunea crizei, a creşterii deficitelor publice şi a şomajului, reforma pensiilor a revenit în fruntea agendelor europene.

Presată de pieţele îngrijorate de riscul extinderii crizei din Grecia, Spania a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie un plan de austeritate şi creşterea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani.
Măsura este totuşi departe de fi unanim acceptată, informează cotidianul francez Le Figaro. Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută de ziarul El Pais, 84% dintre spanioli s-ar opune acestei măsuri. Sindicatele au făcut apel la o zi de mobilizare pe 23 februarie.
Reforma pensiilor face parte din măsurile drastice prevăzute de Grecia pentru a diminua deficitul bugetar. Guvernul a propus creşterea vârstei medii de pensionare, la 63 de ani până în 2015. Olanda a prezentat şi ea în octombrie un proiect pentru ieşirea la pensie la 66 de ani (de la 65) până în 2020 şi la 67 în 2025.

În Danemarca, vârsta de 67 de ani este deja o realitate din 2007, ca şi în Norvegia, unde se poate totuşi ieşi anticipat la pensie la 62 de ani. În schimb, Finlanda – care prevedea în martie 2009 să crească vârsta de pensionare de la 63 la 65 de ani – a trebuit să dea înapoi, sub presiunea sindicatelor.
În ceea ce priveşte Suedia, oamenii ies la pensie la 65 de ani încă din 1976, iar marea reformă, rezultatul unui vast consens social care a introdus o doză de capitalizare, datează din 1998.

Dat fiind îmbătrânirea populaţiei, creşterea vârstei de pensionare tinde să se generalizeze, cu atât mai mult cu cât căderea Burselor a slăbit sistemele private de pensii. Confruntată cu una din cele mai scăzute rate de fertilitate din Europa, alături de Spania, Germania a hotărât în 2007 o creştere progresivă a vârstei de pensionare, din 2012, până la 67 de ani, în 2029, în afara salariaţilor care au cotizat deja 45 de ani.

O altă tendinţă este alinierea vârstei de pensionare a femeilor la cea a bărbaţilor. Este cazul PortugalieĘ în Italia este vorba doar de funcţionari, iar în Marea Britanie, unde diferenţa între femei (60 de ani) şi bărbaţi (65 de ani) va dispărea în 2020, vârsta legală de pensionare va fi în 2045 de 68 de ani.
Rămâne de văzut în ce măsură companiile vor intra în joc, cât timp vor păstra salariaţii ajunşi la vârsta pensionării, ţinând seama că mai peste tot unii îşi încetează activitatea înaintea vârstei de pensionare, încheie cotidianul francez Le Figaro.

Sursa: financiarul.ro