Angajat roman, caut job in strainatate: Ce salarii gasim in alte tari


Cei aproape 500.000 de romani din strainatate, asteptati sa revina in piata fortei de munca in 2009, au preferat sa ramana cu orice cost in tarile europene angajatoare. Acum, in al doilea an de criza, cand Guvernul negociaza disponibilizarea a 100.000 de bugetari, cand mediul de afaceri a inghetat planurile de expansiune, romanii din strainatate exclud varianta intoarcerii in piata fortei de munca romaneasca. Dimpotriva, acestia incurajeaza si alti conationali sa dea job-ul din Romania pe unul din alta tara europeana.

Exodul fortei de munca romanesti se va accentua in 2010

„Aritmetica este clara in privinta Romaniei: disponibilizari masive si absenta totala a alternativelor - hemoragia fortei de munca. Cum tarile din Europa sunt pe o panta economica ascendenta si noi pe una descendenta este clar cine merge in sus. Sunt sanse mari ca migratia persoanelor in activitate sa se transforme in principalul plan de cariera al romanilor in urmatorii ani, astfel incat sa repetam exemplele Turciei sau Serbiei din ultimii 40 de ani”, sustine Marius Girlea, general manager al site-ului jobsinro.ro si membru HR Club.

Desi in 2009 nivelul de trai si castigurile angajatilor romani din strainatate s-au schimbat fortat sub amprenta crizei economice mondiale, iar castigurile trimise in tara s-au injumatatit - in primele sase luni ale anului trecut romanii varsasera la PIB 1,77 miliarde de euro, cu 45% mai putin decat in aceeasi perioada a anului 2008 - putini au optat pentru reintoarcerea in tara.

“Primim foarte putine CV-uri de la romanii care lucreaza in strainatate, sub 5%. Persoanele care se intorc sunt foarte putine si o fac in cea mai mare parte avand un job oarecum securizat anterior revenirii in tara. Aceasta in cazul candidatilor cu studii superioare. Ceilalti considera intoarcerea ca un intermezzo la sejurul in strainatate. Mai ales daca functioneaza intr-o activitate sezoniera”, adauga Girlea.

In plus, anul trecut, 350.000 de romani au plecat la munca in strainatate, cei mai multi preferand sa se angajeze in agricultura, hoteluri, restaurante sau in domeniul medical, potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Daca in 2008, cand criza abia incepea in Romania, peste 52.600 de persoane au plecat prin ANOFM, anul trecut, numarul acestora a depasit 100.000, dintre care aproape 1.000 prin reteaua EURES – portalul mobilitatii europene pentru ocuparea fortei de munca. In acest moment, site-ul EURES afiseaza peste 660.000 de posturi vacante, pentru care sunt inregistrate aproape 400.000 de CV-uri.

Exodul de romani va continua si in acest an, in principal din cauza lipsei de oferte de angajare pe piata locala, cat si a insecuritatii locului de munca sau a remuneratiei mici, in comparatie cu oferta angajatorilor europeni, potrivit recruiterilor.

In opinia lui Ovidiu Vilceanu, general manager al companiei de recrutare Sales Consulting, romanii raman agatati de slujbele din afara din motive strict financiare, acestia nedorindu-si o relocare permanenta acolo, din moment ce investesc castigurile in construirea de locuinte in Romania.
Ce tip de angajati romani cer europenii

Cei mai predispusi sa plece in acest an catre Europa sunt specialistii, care in Romania castiga putin, si muncitorii cu studii medii.

“Cele mai ofertante posibilitati in strainatate sunt joburile de medici, farmacisti, asistente. O alta oportunitate este data inginerilor in constructii industriale, drumuri si poduri, prelucrare si extractia resurselor naturale, petrol, gaz, energie nepoluanta etc. Domeniul IT este bine reprezentat prin job-uri in sectorul software si project manager. Iar o categorie foarte larga este cea a personalului necalificat, care obtine posturi aupair (babysitter) sau lucratori in centre comerciale”, explica Bogdan Toth, general manager al firmei de recrutare HR4U.

In 2009, majoritatea ofertelor de angajare vizau contracte pe perioada determinata, de doua pana la patru luni, cu posibilitatea reintoarcerii sezoniere. In ceea ce priveste candidatii cu studii medii, angajatii au fost recrutati cu precadere din randul asistentilor medicali, operatorilor de masini si echipamente industriale si a muncitorilor din industria HoReCa. Tarile preferate de romani in 2009 au fost Germania, Franta sau Danemarca.

Girlea incearca sa estimeze tipul de specializare si numarul de persoane ce vor alege drumul strainatatii in 2010 prin raportarea la cele mai afectate sectoare ale economiei in 2009. “Daca ne uitam la domeniile in care forta de munca a scazut cel mai mult in 2009 fata de 2008, adica industria prelucratoare (peste 200.000 persoane), constructii (peste 75.000 de persoane), comert (peste 65.000 de persoane, transport si depozitare (peste 16.000 persoane), industria extractiva (peste 11.000 persoane), agricultura (peste 11.000 persoane) si invatamant (in 2010, peste 10.000 persoane), putem estima categoriile care vor fi interesate sa plece in strainatate fara efort de reconversie in comparatie cu cele care vor trebui "sa faca altceva"”, explica Girlea.

Tinand cont de cei 3,4% someri nou adaugati pe liste in 2009, minim 10-15% vor alege un loc de munca in strainatate, potrivit lui Girlea.

Cat vor castiga in 2010 romanii din strainatate

In Spania, unde, potrivit Institutului National de Statistica, traiesc aproape 800.000 de conationali, un muncitor necalificat poate obtine intre 400 si 800 de euro, in timp ce persoanele cu pregatire medie castiga lunar 800-1.200 de euro, respectiv 1.200-1.800 de euro.

In Romania, in provincie, salariul muncitorilor necalificati nu trecea de 300 de euro in 2008 si de 250 de euro, dupa un an de criza. Similar, salariul unui angajat cu studii superioare si cu maxim cinci ani de experienta se opreste la pragul de 500-600 de euro, in medie, conform recruiterilor locali.

Pentru nisa de angajati cu studii superioare, din domeniile medical, IT sau inginerie, strainii ofera salarii incomparabil mai mari fata de Romania. De exemplu, in Germania un medic specialist castiga 5.000-6.000 de euro brut, in timp ce in Belgia un director de vanzari ajunge la 1.500 de euro, iar un director de santier in Franta incaseaza 4.500 de euro, conform lui Girlea.

Toth afirma ca, in sectorul constructiilor, salariul net al unui inginer cu vechime de 4 ani incepe de la 3.000 de euro, la care se mai adauga diurne, prime si bonusari care pot sa dubleze, in unele cazuri, veniturile. Pentru un medic, indiferent de specialitatea sa, cu 4 ani de experienta, remuneratia ajunge la 4.000-5.000 de euro si va creste proportional cu experienta si vechimea in munca.

Companiile angajatoare sustin ca au nevoie de mana de lucru in chirurgie, neurologie, psihiatrie, medicina interna, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, precum si medici specialisti in aceste domenii, pentru mai multe clinici private si spitale din Germania. Pentru aplicanti, cunostintele de limba germana sunt obligatorii, conform unui studiu efectuat de motorul de cautare de locuri de munca Balaur.ro.

Tarile europene ofera intre 10.000 de euro pentru un piping engineer (inginer specialist in instalatii) in Norvegia si 6.250 de euro pentru un medic in formare.

In luna decembrie a anului trecut, site-ul de recrutare Myjob, parte a Netbridge Development, oferea pentru un angajat in domeniul ingineriei aproximativ 120.000 de euro anual, adica 10.000 de euro pe luna, de peste 60 de ori mai mult decat salariul lunar minim pe economie, de 650 de lei. Pentru a primi un astfel de post, candidatul trebuie sa aiba o experienta de cel putin trei ani in industria petrochimica, cunostinte despre rezistenta materialelor si hidraulica si sa poate folosi softuri de calculare a arhitecturii instalatiilor.

Sursa: wall-street.ro