Practica orelor suplimentare este agreată de angajatori şi încurajată printre angajaţi. Efectul imediat: performerii vor sta mai mult la lucru şi în acest timp vor munci mai mult, iar angajaţii paraziţi vor bifa programul de lucru, fără vreun rezultat la final, însă. Povestea are final abrupt pentru primii: munca peste program într-un ritm susţinut duce la epuizare şi uneori la moarte. Într-un scenariu mai optimist, performerii care supravieţuiesc acestui ritm accelerat sunt recompensaţi cu un “mulţumesc” pentru efortul depus.
Dacă măsori performanţa unui angajat după un set de obiective care pot fi atinse în timpul programului de lucru, dar salariatul are nevoie de mai mult timp pentru a-şi îndeplini targetul impus, atunci angajatorul consideră că orele care depăşesc norma agreată de opt ore sunt un indicator relevant că salariatul este ineficient, explică Sorin Faur, director consultanţă Resurse Umane şi coordonator regional la BDO Balkans, (poziţie din care coordonează activităţile de resurse umane ale firmei de audit şi consultanţă din şapte ţări).
Dar, în realitate, este foarte greu să evaluezi corect cât timp durează o activitate.
“Nimeni nu ştie cu adevarat şi de la început, cât ar trebui să dureze anumite procese. Ceea ce pentru unii este puţin prea mult, pentru alţii este încă prea puţin. Există un mix de situaţii şi contexte, toate relativizate de percepţia personală asupra a ceea ce înseamnă suportabil”, spune Sorin Faur.
De ce angajaţii acceptă munca peste program?
Din cauza condiţionărilor financiare, din ambiţie sau pentru că mizează totul pe muncă. Acestea sunt cele trei categorii mari de motive care determină salariaţii să accepte orele suplimentare. În realitate, toate motivele se regăsesc în configuraţii diferite la angajaţii care acceptă această practică.
“Unii au nevoie disperată de mai mulţi bani şi oricât de puţin în plus îi ajută, motiv pentru care se sacrifică direct şi conştient: pentru familie, pentru o casă, pentru studii de exemplu”, spune Sorin Faur. Mai sunt şi angajaţii ambiţioşi care vor să evolueze rapid şi ca să atingă acest obiectiv ard etape.
“Ei doresc să câştige bunăvoinţa angajatorului şi acceptă orice, pentru că se gândesc că va dura puţin şi se vor muta la alt nivel, ceea ce va compensa efortul din prezent”, mai spune Sorin Faur.
Din ultima categorie fac parte cei pentru care munca a devenit un mod de viaţă, care contrabalansează singurătatea sau alte eşecuri din viaţă cu munca, sau care au uitat să se mai bucure, şi-au pierdut reperele pe drum şi consideră că totul este normal în formula aceasta, conchide Sorin Faur.
În criză excesul de zel se premiază cu un “Mulţumesc” din partea şefului.
“Subconştientul nostru ne spune mereu că la capătul acestui drum în care depunem toate eforturile să ieşim în faţă va exista şi o recompensă pe măsură. Dar care nu se concretizează întotdeuna. Şi mai ales în condiţiile economice actuale, când companiile restructurează şi reduc cheltuielile, şi nu-şi mai permit un sistem de bonusare sau premiere. Şi atunci angajatul se alege cu sănătatea slăbită, cu un sentiment uriaş de demotivare sau, în cel mai bun caz, cu un “Mulţumesc”, a spus pentru MONEY.ro Corina Neagu, HR Manager la Securitas Services România.
Sau se termină abrupt cu un diagnostic definitiv: moarte.
Cazul Ralucăi Stroescu, tânărul manager care a murit după câteva săptămâni de muncă susţinută, din cauza epuizării şi cel al tinerei care lucrează într-un Big Four (una din cele patru mari companii de audit din România), descris într-un interviu MONEY.ro sunt exemple relevante despre repercusiunile sumbre ale muncii peste program.
Sorin Faur: Niciodată nu trebuie recompensat faptul că cineva a stat opt ore la serviciu. Sau şase sau zece. Ci ce şi cât a reuşit să facă în acea perioadă
Regulile jocului în criză
1. Dacă nu stai peste program ai o bilă neagră: “Nu eşti dedicat”. Angajatorii spun că munca suplimentară e dezirabilă.
“Este o tendinţă oarecum perversă care există în România de foarte mulţi ani şi se perpetuează, din păcate. În multe companii, angajaţii care se ridică la sfârşitul programului şi pleacă acasă (nu vorbim de companii din productie, unde se lucrează după program, sau de magazine care se închid la ore fixe etc.) nu au fost niciodată bine priviţi, indiferent dacă îşi făceau bine treaba sau nu. Cei care rămâneau sau rămân peste program erau/sunt cei “dedicaţi”, a spus pentru MONEY.ro Florin Ochiana, HR Operations Manager la Lugera & Makler.
2. Reversul dezirabilităţii: dacă stai peste program nu înseamnă că şi munceşti în acel interval de timp.
“Orele suplimentare nu arată întotdeauna că angajatul are foarte multă treabă. Angajatul poate rămâne peste program din cu totul alte motive decât pentru rezolvarea unor probleme de serviciu”, spune Corina Neagu.
3. În cazul poziţiilor din top management nici nu e fezabil să îţi termini munca în programul de lucru prevăzut legal.
“În multe cazuri nici nu era şi nici nu este posibil să termini în opt ore ceea ce trebuia sau trebuie făcut (şi aici mă gândesc şi la managerii care spun că fără 10-12 ore la birou zilnic nu se poate, cel puţin în cazul lor). S-a ajuns astfel la mitul angajatului super-dedicat, disponibil 24/7, fără altă viaţă în afara companiei”, mai spune Florin Ochiana.
4. Realitatea din piaţă: angajatul acceptă regulile jocului impuse de şef, în criză, implicit şi orele suplimentare, iar angajatorul e presat pentru că trebuie să facă profit, după ce şi-a comprimat activitatea şi a tăiat costurile.
“Este un compromis şi de o parte, şi de alta, care funcţionează mai ales în aceste vremuri de criză, când angajatul e fericit că are totuşi un loc de muncă, deşi îşi trâmbiţează peste tot nemulţumirea legată de şefi, condiţii, salariu, iar angajatorul este presat să producă atât de mult cât poate, reducând şi costurile la minimum”, explică Florin Ochiana.
5. Studiile nu ţin cu şefii: orele suplimentare vin cu uzură profesională (epuizare, depresie, ineficienţă).
“Recent, studiile au început să arate că statul peste program nu înseamnă neaparat performanţă, dimpotrivă, se vorbeşte tot mai des despre ineficienţă şi risipă de timp, în plus, oboseala se acumulează şi de aici cazuri tot mai multe de epuizare cronică, depresie etc. Aceste ore nu sunt, de regulă, plătite”, conchide Florin Ochiana.
sursa: money.ro
Şefii vor să munceşti peste program. Dacă nu mori între timp, îţi vor mulţumi pentru efort
