Economia verde va fi pe val - unii spun ca deja este - iar in Statele Unite, Comunitatea Europeana, noi job-uri si programe de pregatire apar rapid, pe de alta parte vechile profesii se schimba pentru a se putea adapta la practicile unei economii sustenabile. Serviciile si produsele verzi, eco, sunt la mare cautare, specialistii in dezvoltarea carierei fiind de acord ca aceasta miscare va avea un efect enorm asupra locurilor de munca la fiecare nivel.
" Aceste schimbari vor afecta economia in moduri in care abia incepem sa le descoperim" spune Julian L. Alssid, director general la Workforce Strategy Center (WSC), o organizatie de pe coasta de est a Statelor Unite, care ofera ajuta statele americane si economiile regionale in dezvoltare, cooperand cu agentii economici si cu institutii din domeniul educatiei. "Daca facilitam cooperarea, pentru ca verdele va face parte din fiecare profesie"
Entuziasitii ecologisti cred ca formulele de genul "gulere albe" sau "gulere albastre" vor fi intr-o zi de domeniul trecutului iar "gulerele verzi" vor fi cele care ne vor conduce in viitor.
Tu stii cum locul tau de munca se va schimba in unul verde?
Poate fi economia verde o oportunitate pentru tine de ati creste valoarea si de a avea un castig mai mare?
Fii verde: Oportunitati pentru un training cu pret redus
Intre caracteristicile miscarii verzi este si efortul de a include pe cei saraci si pe cei dezavantajati social ca punct de pornire pentru schimbare. Conform lui Marcy Drummond, vicepresedinte responsabil cu forta de munca si dezvoltarea economica la Los Angeles Trade-Tech College (LATTC), atunci cand economia se schimba, "Cei saraci sunt primii care sunt lasati in urma. Vream ca ei sa fie primii care sa reuseasca"
De-a lungul ultimilor 3 ani, comunitatea din jurul LATTC este pioniera in programe de invatare in echipa ce au ca scop depasirea barierelor traditionale cu care studentii saraci se confrunta si care le fac greeutati in a-si lua o diploma care sa le asigure un loc de munca pe termen lung, renumerat corespunzator. O gama variata de certificari verzi sunt valabile la LATTC, de la cele in instalarea de panouri solare la arhitectura si peisagistica sustenabila. Lungimea programelor de pregatire pentru certificare variaza de la cateva saptamani la doi ani.
Programe ca acestea nu sunt doar pentru cei neprivilegiati, colegii si universitati din Statele Unite avand deja in curricula lor asemenea specializari. Drummond crede ca tot mai multe programe vor fi valabile in viitorul apropiat, mai ales datorita faptului ca sustinerea financiara va fi directionata cu prioritate catre aceste institutii.
Locul de munca al unui "guler verde"
Chiar daca nu lucrezi in industria energetica, verdele tot va avea un impact asupra pozitiei tale. Vicki Krantz, director de programe de afaceri si dezvoltare profesionala la Universitatea California - din San Diego, spune ca :"Firmele destepte se gandesc la fiecare etapa din viata produsului lor". Aceasta viziune merge dincolo de productie, ambalare si transport.
UCSD Extension ( Univesitatea California din San Diego) este una din primele institutii care au inceput pregatirea eco vazuta d.p.d.v. al afacerii, si isi instruieste studentii sa incorporeze sustenabilitatea in toate nivelele organizatiei. Viitorii contabili pot face cursuri de calcul a amprentei carbonului unei companii. Cei de la marketing fac cursuri de marketing verde, astfel incat afirmatiile unei companii ca este verde sa poata fi dovedite cu usurinta. Viitorii manageri invata despre cum se poate include sustenabilitatea in strategiile unei firme.
Desi sa face mare caz in legatura cu viitoarele tehnologii curate, solare, despre combustibili bio, conform Krantz numai cei mai buni in fiecare domeniu vor fi vizionarii sustenabilitatii. Ei isi vor incuraja angajatii in asumarea disciplinei verzi, de la receptionista care isi reduce consumul de hartie la presedintele companiei care foloseste mai putin avionul in fiecare an.
Directorul general "verde" si Antreprenoul
O dovada ca miscarea verde a inceput de la baza catre varf este demonstrata de faptul ca putini lideri din afaceri sunt pregatiti sa intre in domeniul foarte reglementat al energiei. Acestia dorec insa o bucata de tort asa ca invata repede.
Charley Polachi, partener si co-fondator la Polachi Inc., este un membru in comitetul de conducere al programului "Clean Energy Fellowship", un curs care a demarat la inceputul lui 2008 si este destinat directorilor generali si antreprenorilor care doresc sa se familiarizeze cu industriile cu tehnologii curate.
Trasatura unica a acestor tehnologii curate este gradul de regularizare - noi reglementari sunt in vigoare si de asemenea o larga infrastructura este deja pregatita - pe care liderii din afaceri trebuie sa-l inteleaga inainte. In cadrul " Clean Energy Fellowship Program" de la antreprenori si presedinti de companii invata cum sa navigheze printre reglementari si cum sa vina cu finantare, cum sa-si dezvolte parteneriate cu mari companii astfel incat inovatiile lor sa faca parte dintr-o infrastructura energetica mai larga.
Acest program nu este singurul de genul acesta in Statele Unite dar selectia cursantilor este destul de selectiva. Oricum exista un inters in crestere fata de acest fel de pregatire si multe alte organizatii iau ca model programul "Clean Energy Fellowship" fiind gata sa pregateasca viitori lideri ai afacerilor verzi.
Locurile de munca verzi: Acces rapid la un loc de munca bine platit?
"Trebuie sa stii este ca sunt o gramada de bani ce sunt alocati unor astfel de training-uri" , spune Alssid de la WSC. Pachetele de stimulare ale guvernului american precum si cererea din partea consumatorilor sustin investitii importante in programe de creare a unor locuri de munca "verzi". Alssid, rezervat spune: "depinde de fiecare ca sa ajunga in prim plan. Asa ca faceti-va bine temele"
Importanta colegiilor si facultatilor nu trebuie subestimata. Ele au resursele pentru a crea rapid programe de studiu si de asemenea vor fi primele care vor area acces la resurse de finantare. Centrele de formare profesionala sunt de asemenea locuri in care se poate cere consultanta. In plus sunt site-uri pe internet precum GreenForAll.org, CareerVoyages.gov, and Online.OnetCenter.org care prezinta informatii excelente asupra carierei, programelor de pregatire si asistentei financiare.
"Daca pornesti de pe acum pe calea verde vei fi in avantaj. Peste cativa ani acesta va fi standardul" prezice Krantz de la UCSD Extension. "Nu te gandi ca la ceva la moda. Acesta este noua stare normala"
Pentru cei neprivilegiati, economia verde si finantarea unor programe de formare profesionala reprezinta o oportunitate pentru cresterea veniturilor. Pentru cei cu o cariera bine stabilita, o transformare verde va fi inevitabila asa transformarea intr-un lider in aceasta miscare ar putea sa dea rezultate pe termen lung.
Sursa: Siri Anderson, PayScale.com, Yahoo! HotJobs
Locuri de munca verzi; Pregatire cu cost redus pentru o cariera prietenoasa cu mediul
Locuri de munca verzi; Pregatire cu cost redus pentru o cariera prietenoasa cu mediul
2009-09-30T10:42:00-07:00
Marius Moraru
Eco|job|Loc de munca|Profesie|Training|Verde|