Sa ne rugam pentru Steve Jobs


Steve Jobs, fondatorul şi CEO Apple, ar mai avea de trăit doar 6 săptămâni
Ştirea, publicată de americanii de la National Enquirer, şi preluată de Daily Mail, susţine că omul din spatele iPod, iPhone şi iPad se luptă cu un cancer pancreatic şi mai are foarte puţin de trăit.
Pentru a susţ ine aceste afirmaţii cei de la National Enquirer prezintă şi fotografii cu un Steve Jobs scheletic, mult mai slab decât a fost vreodată, precum şi informaţia că în ianuarie 2011 şeful Apple şi-a luat concediu medical.

Diagnosticat cu cancer la pancreas în 2004, Steve Jobs a făcut un transplant de ficat în 2008 iar în 2009, după 6 luni de recuperare, starea sa părea să se îmbunătăţească.

Doar că nu este aşa, iar imaginile cu Steve Jobs, disponibile doar cititorilor revistei americane sunt înfricoşătoare. Mai mult, cei de la National Enquirer susţin că Jobs a slăbit de la 79 de kilograme, cât avea înainte de a fi diagnosticat cu cancer, la doar 58 de kilograme cât are acum.

Fotografiile au fost făcute pe 8 februarie 2011, în California, la Centrul Stanford, unde se presupune că merge pentru chimioterapie."Probabil că domnul Jobs a mers la Stanford la chimioterapie, pentru că boala a recidivat", spune un medic citat de publicaţia americană, în vreme ce un alt doctor, cu o experienţă medicală de peste 40 de ani, afirmă categoric: "Este în fază terminală. Ceea ce vedem în fotografii este pierdea masei musculare, slăbire severă, foarte probabil cauzată de cancer".

"Cu siguranţă pare a fi în fază terminală", spune medicul care a văzut fotografiile, "şi aş fi suprins dacă ar cântări mai mult de 58 de kilograme".

Samuel Jacobson, un specialist în terapie intensivă, a riscat şi un pronostic. "Este în stare terminală. Aş spune că mai are şase săptămâni", susţine medicul, care îşi justifică astfel aprecierea:"A pierdut foarte mult din masa musculară ceea ce lasă puţine speranţe".

Sursa: gandul.info